Autor: Eugen Tomac, Magazin Istoric
Conceptul de identitate si limba moldoveneasca si modul in care a fost el implementat in randul populatiei romanesti de la est de Prut starneste, din cand in cand, luari de pozitie polemice. Istoricul aparitiei si cel al evolutiei sale sunt insa mai putin cunoscute.
Moldovenismul, faza intermediara a procesului de slavizare
Cronicarii vorbeau „de neamul moldovenilor“, nu despre o populatie sau o limba moldoveneasca – Stalin nu a facut decat sa o continue pe Ecaterina a II-a – Dupa 1812, doar prin impunerea carantinei pe Prut au stopat rusii exodul romanilor – Autonomia acordata initial Basarabiei a fost permanent restransa – In 1819, gramatica limbii ruse se tipareste in… romana – Nu puteai intra la universitate daca nu stiai ruseste -Clasicii rusi, tradusi in limba romana – Boierului Cristi i se refuza infiintarea unei tipografii, pentru ca vroia unirea cu Romania
Interesul strategic al Imperiului Rus si apoi sovietic a fost de-a lungul timpului acela de a stapani acest teritoriu si de a impune populatiei majoritare o noua identitate, creata artificial si implementata fortat. Moldovenismul a fost considerat solutia cea mai sigura prin care romanitatea rasariteana sa poata fi rupta de valorile ei autentice si apropiata de cultura si spiritul slav, proces care a inceput mai intai prin biserica si a continuat printr-o politica de stat bine dirijata.
Nu intamplator a fost promovat acest concept. Intr-adevar, romanii din acest spatiu se desemnau drept moldoveni si inainte de 16 mai 1812, data la care a fost anexata Basarabia la Imperiul Tarist. Stau dovada scrierile cronicarilor moldoveni, precum si marturiile unor calatori romani sau straini. Cronicarii Miron Costin, Grigore Ureche si Ion Neculce fac deseori referire la moldoveni si la graiul moldovenesc, dar nicidecum la o limba moldoveneasca diferita de cea vorbita in Muntenia sau Transilvania. Miron Costin scria la 1686, in lucrarea De neamul moldovenilor, ca moldovenii sunt intrebati daca stiu „romaneaste“ si nu daca stiu „moldoveneste“, chiar daca se identifica drept moldoveni, cu sens clar de locuitori ai Moldovei.
La randul sau, ceva mai tarziu, folcloristul iesean Teodor Burada, care a vizitat neobosit aproape toate regiunile locuite de romani din Europa, face in 1883 o vizita la romanii de peste Nistru, ajungand pana in gubernia Cherson. El ne spune acelasi lucru: ca moldovenii de aici vorbesc aceeasi limba si au aceleasi obiceiuri ca si ceilalti romani din Transilvania sau Dobrogea.
Aceste izvoare ne prezinta clar continuitatea si constiinta unitara atat culturala, cat si lingvistica a poporului roman si inainte, dar mai ales dupa anexarea Basarabiei la Imperiul Tarist.
Fiind de-a lungul secolelor parte integranta a Moldovei, tinutul Basarabiei nu se putea deosebi cu nimic de restul Moldovei. Marturie sunt ruinele cetatilor Hotin, Soroca, Cetatea Alba si Chilia, precum si manastirile Capriana si Curchiul. In Basarabia existau, la 1812, 12 manastiri si 13 schituri, care au fost in majoritate desfiintate de catre autoritatile tariste, iar unele au fost obligate sa se supuna noului regulament si sa participe activ la rusificarea populatiei. Biserica a jucat un rol foarte important in acest proces de deznationalizare a romanilor basarabeni, credinta ortodoxa comuna fiind una dintre premisele ce au inlesnit o apropiere a intelectualitatii moldovenesti de biserica si cultura slava.
La inceputul secolului al XIX-lea, in Basarabia existau 749 de biserici. Unele ctitorii ale domnilor si boierilor moldoveni si-au pastrat stilul moldovenesc pana in zilele noastre. Biserica Sf. Dumitru din Orhei, zidita de Vasile Lupu, sau biserica cu hramul Maicii Domnului din Causeni, ctitorita in secolul al XV-lea, restaurata de Scarlat Grigore Ghica si Grigore Calimah, a pastrat pe pereti chipurile ctitorilor si restauratorilor.
Deseori intalnim in istoriografia romana teoria conform careia conceptul de natiune si cel de limba moldoveneasca sunt o creatie stalinista. Intr-adevar, termenul de „limba moldoveneasca“ este institutionalizat in anul 1924, odata cu crearea primei republici sovietice moldovenesti; dar despre o limba moldoveneasca diferita de cea romana s-a scris si s-a vorbit mult mai devreme. De asemenea, si initiativa infiintarii unui stat moldovenesc in cadrul Rusiei este mult mai veche. Bolsevicii au fost doar cei care au pus in aplicare unul dintre planurile strategice ale imparatesei Ecaterina a II-a (Magazin istoric, nr. 4/2006).
Pentru prima data in anul 1793, dupa ce Rusia a pus stapanire pe Ucraina Hanului, in urma pacii incheiate la Iasi, in 1792, prin care rusii ii obliga pe tatari sa se retraga in Crimeea, in acest spatiu al Transnistriei meridionale, la initiativa contelui Panin, este pus in practica un plan politic de colonizare a teritoriului cu populatie din Moldova, iar denumirea acestei provincii a fost pentru o vreme Moldova Noua. Ecaterina a II-a a oferit aici, mai multor boieri moldoveni, pamant cu conditia ca se vor supune Rusiei si il vor coloniza cu populatie moldoveneasca. Printre cei care au acceptat aceasta propunere au fost printul Deleanu-Scarlat Cantacuzino, boierul Scarlat Sturdza, care va deveni imediat dupa anexarea Basarabiei, la 1812, si primul guvernator al Basarabiei.
Odata cu trecerea sub stapanire tarista, multi localnici si-au parasit gospodariile si s-au refugiat in Moldova de dincolo de Prut. Autoritatile tariste au incercat diverse metode prin care sa poata opri valul de populatie ce se refugia, dar nu au reusit decat dupa ce au fost luate masuri extreme. Impunand artificial carantina pe malul Prutului si sustinand ca in Moldova exista ciuma, a fost interzisa pe o perioada de jumatate de an orice forma de comunicare intre cele doua maluri ale raului Prut.
Imediat dupa aceasta se contureaza si mai clar formele de abuz, noua putere incercand prin teroare sa impuna propria formula de organizare a societatii basarabene. In documentele epocii putem observa cum atat taranii, cat si boierii insista sa nu le fie incalcate obiceiurile si legile locale pe care le-au mostenit. Astfel, in 1813, mitropolitul Gavril Banulescu-Bodoni trimite o cerere imparatului Alexandru I, prin care ii solicita sa-l schimbe pe guvernatorul rus, generalul Harting, care pornise o adevarata campanie impotriva boierilor moldoveni. Acesta a inceput procedura de unificare a legislatiei administrative a Basarabiei cu cea a Rusiei, fapt ce a nemultumit intregul guvern, deoarece pana atunci legile de functionare ale provinciei erau exact aceleasi ca si la Iasi, iar noile legi puneau in pericol toate drepturile dobandite, dar in mod special folosirea limbii romane.
Toate aceste nemultumiri, exprimate in legatura cu organizarea si functionarea provinciei, n-au ramas fara ecou. In 1817, este data o lege speciala pentru Basarabia, sub denumirea „Regulamentul asezamantului regiunii Basarabia“, publicata in limbile rusa si romana. Acest regulament a incercat sa ofere o forma mai larga de autonomie, iar organul suprem de conducere era numit „Consiliul Superior“, format din 11 membri, cinci numiti de guvernul de la Sankt Petersburg, iar sase alesi din randul deputatilor moldoveni.
Autonomia Basarabiei nu a fost respectata de guvernul tarist, acesta incercand in repetate randuri, prin diverse legi si ucazuri, sa stirbeasca din drepturile pe care le aveau romanii in virtutea formei de organizare. In 1820 au fost numiti doi membri in Consiliul Superior. Astfel, majoritatea o constituiau deja cei numiti de guvern. Ispravnicii de judet au inceput si ei sa fie, din 1823, numiti de guvern, iar in 1825 au fost retrase din Consiliu functiile judecatoresti. Treptat, autonomia urmarea lichidarea sistemului de valori autohton si implementarea unui tip nou de organizare, cel tarist. In 1828, tarul Nicolae I a impus un nou regulament, prin care au fost sterse toate drepturile de autonomie, transformand Consiliul Superior in Consiliu de Oblastie, ce avea un rol din ce in ce mai putin important. Institutiile sunt transformate dupa modelul rusesc si se supun toate ministerelor din Sankt Petersburg, la fel ca si in celelalte gubernii.
Toate aceste transformari au avut consecinte dramatice in plan cultural si spiritual asupra romanilor din Basarabia. Educatia, la randu-i, fiind unul dintre mijloacele prin care populatia trebuia apropiata cat mai mult de cultura si limba rusa, a fost adaptata noilor cerinte impuse de autoritatile tariste.
Imediat dupa anexare, guvernul tarist a fost obligat, pentru ca populatia era complet straina de limba rusa, sa accepte scolarizarea elevilor si in limba romana. De altfel, unul dintre manualele cele mai vechi din aceasta perioada este gramatica limbii ruse, tiparita in 1819, in limba romana. De asemenea, scolile au continuat sa-si desfasoare activitatea in preajma manastirilor si bisericilor, dupa modelul vechi moldovenesc. Observam ca tot in anul 1819 se tipareste in limba romana Biblia.
Un rol foarte important in viata culturala si spirituala a Basarabiei l-a avut Seminarul Teologic din Chisinau, infiintat la 13 ianuarie 1813 de catre mitropolitul Gavril Banulescu-Bodoni, care va pregati generatii de preoti si profesori. Tinerii din Basarabia incep sa fie trimisi la studii la Sankt Petersburg, iar in 1827 apare, sub semnatura juristului basarabean Stefan Margella, prima gramatica „Russasca-Romaneasca“. De fapt, Margella a jucat un rol deosebit in ceea ce priveste pastrarea limbii romane in institutiile de invatamant, militand pe langa guvernul de la Sankt Petersburg pentru editarea de noi lucrari. Pe Martela, cum se semna el in limba rusa, il intalnim si la Paris, de unde tine corespondenta cu Ion Heliade Radulescu si alti romani din tara. Rolul ii este simtit prin contributia pe care o aduc studiile sale asupra gramaticii limbii romane, in conditiile in care tarul Nicolae I ingradeste tot mai mult drepturile romanilor.
Scoala a fost si ea puternic transformata, iar incepand cu 1828 se pun bazele invatamantului primar, proces ce va dura pana-n 1860. Daca pana atunci aveam doar scoli bisericesti, acum se infiinteaza si scoli primare care aveau trei clase gimnaziale, unde se preda si in limba romana.
In anul 1833, la Chisinau ia fiinta primul liceu regional, unde limba romana se studia obligatoriu, iar dupa o scurta perioada elevii puteau alege intre limba romana si cea rusa. Avand in vedere ca pentru a fi primit la universitate era obligatorie cunoasterea limbii ruse, multi dintre elevi renuntau la invatamantul in limba romana.
Chestiunea studierii in limba romana preocupa tot mai mult nobilimea basarabeana, nemultumita de faptul ca copiii moldoveni nu aveau in aceste scoli primare material didactic in limba romana si nici in cea rusa. In aceste conditii, elevii erau foarte slabi pregatiti si nu puteau urma invatamantul liceal.
La 1 martie 1833, adunarea nobilimii basarabene a incheiat un proces-verbal prin care solicita „numirea in fiecare scoala tinutala a unui profesor de nadejde de limba moldoveneasca si cumpararea in cantitati necesare de carti didactice din Moldova si Muntenia“, acestia oferindu-se sa achite costurile achizitiei.
Fata de aceasta solicitare, guvernatorul Basarabiei, generalul Feodorov, a dispus ca limba romana sa fie studiata obligatoriu doar in scolile din Hotin si Balti, iar despre celelalte scoli nu s-a amintit nimic, sustinand insa ca este mai importanta introducerea altor limbi straine in aceste scoli.
Intelectualitatea basarabeana era foarte putin la curent cu literatura romaneasca. Ea putea fi cunoscuta doar in scolile tinutale in care se permitea studiul limbii romane. Ceva mai aprofundat se putea studia la cursul optional de limba romana de la liceul regional din Chisinau.
In aceste conditii de continua suprimare, populatia isi pastreaza inca vie constiinta identitatii. Observam ca incep sa fie traduse opere ale unor clasici rusi si in limba romana pentru a putea cunoaste si majoritatea populatiei ceea ce scriitorii basarabeni invatasera la Sankt Petersburg. Dupa cum ne marturiseste scriitorul Ion Sarbu, in aceasta perioada se ciocnesc cele doua culturi, romana si rusa, iar el a tradus in limba romana fara sa fie influentat de curentul literar romanesc, doar atins de dragostea „catre fiii romanesti“.
Au existat cateva incercari de a se scrie si poezie romaneasca basarabeana, care de fapt oglindesc situatia prin care treceau romanii, adica o constiinta nationala si una ruseasca, ce nu reuseste pe deplin sa se impuna si sa domine sufletele intelectualilor.
In urma tratatului de pace de la Paris din 1856, judetele Cahul, Cetatea Alba si Ismail revin inapoi Moldovei. Acest act a avut o influenta deosebita asupra intregii provincii, creand un curent favorabil reunificarii. In ciuda masurilor aspre, impuse de autoritatile tariste, initiativele de a duce o campanie de aparare a culturii si limbii romane nu au putut fi oprite. Mai mult, unificarea Valahiei si a Moldovei, in 1859, intareste speranta in randul boierilor moldoveni, care au inceput sa solicite guvernatorului infiintarea de tipografii si ziare moldovenesti. Se poate spune ca relatiile dintre romanii din Basarabia si cei din tara intra intr-o noua etapa.
De exemplu, in 1862, boierul Ion Cristi i-a solicitat guvernatorului permisiunea de a infiinta o tipografie moldoveneasca. Acesta insa a refuzat propunerea, motivand apartenenta boierului la un grup de moldoveni inflacarati ce vor unirea cu Romania. Solicitarile privind editarea de ziare si carti in limba romana nu au incetat, iar in presa de limba rusa se scrie tot mai mult despre aparitia unor grupuri de romanofili. // Romanian Global News
