Opinie: Podul de voturi de peste Prut

Autor: Calin Hera, Evenimentul Zilei

"Basescu le-a multumit romanilor de peste mari si tari care au votat la referendum, dar a uitat, la cald, de cei de peste Prut".

Traian Basescu le-a multumit celor care au iesit la vot. O parte obligatorie a oricarui discurs de dupa inchiderea urnelor. S-a referit in mod special la cei 70.000 de romani „de peste mari si tari” care, votand, au dovedit ca se gandesc la soarta tarii-mama.

Cifrele nu par spectaculoase (dar sunt mai mari decat la oricare alta consultare), imaginile da. S-a vazut aproape disperarea celor care au facut zeci, sute de kilometri si au stat ore in sir la coada la vot. S-a vazut enervarea celor carora li s-a trantit usa in nas. Ati simtit, probabil, dezamagirea lor, furia.

Cei mai multi si-au facut deja un rost departe de tara. Dar inca le pasa si asta e lectia lor. Dinspre ei, de multe ori se vede mai clar pentru ca din peisaj dispar amanuntele, zgomotul asurzitor, stupid, inutil. Dinspre ei, razbate uneori o inversunare cateodata greu de inteles, razbate aerul de superioritate uneori necesar, alteori enervant. Dar intotdeauna diaspora, asa dezorganizata cum e ea, a fost un reper.

Traian Basescu le-a multumit celor de peste mari si tari, dar i-a uitat, la cald, pe cei de colea. Pe basarabeni. Am in fata cateva zeci de fotografii facute la Chisinau, in fata sectiilor de votare.

Mii de oameni imbracati frumos, optimisti, unii cu tanci de mana, adusi sa ia parte la ceva istoric. O femeie venita de la tara si-a pus o ie pe care a brodat trei ciorchini de struguri, unul rosu, unul galben si unul albastru. E bucuroasa ca a votat si spune „domnule Basescu, nu uitati de basarabeni!”.


Presedintele Romaniei Traian Basescu – Rompres

Inversunarea cu care au venit la vot si au stat ore in sir la coada ca sa apuce sa voteze seamana cu cea a romanilor din Spania, Canada sau Italia, dar are ceva in plus. Aceasta e revolutia lor, acesta e strigatul lor disperat, e marturia lor de romani get-beget si e rugamintea lor, ca un ordin: „Nu uitati de noi!”.

Toti au deja cetatenia romana si e clar ca n-au cerut-o pentru a pleca mai lesne in lumea larga, ci pentru a ramane. Au vrut sa fie romani si oficial, in acte, nu doar in suflet si in grai. Organizatorii de la Chisinau ai referendumului i-au tratat de sus, au lasat cateva sute „nevotati”.

Iar presedintele a uitat un pic de ei, la cald (desi, in acelasi discurs, si-a amintit sa le multumeasca lui Talpes si Gigi Becali…). Nu-i nimic, spun basarabenii, care se incapataneaza sa fie romani. Pentru noi, sperantele tot in Bucuresti stau.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.