Oare ajută vitaminele? Cum crezi, ajută vitaminele? Pe tine te ajută? Chiar dacă proteinele, carbohidraţii şi grăsimile sunt elementele ce hrănesc organismul, ele nu ar putea fi folosite dacă nu ar exista vitaminele.
Atenţie la mâncare! Când orele i-au sfârşit şi foamea pune stăpânire pe săracul student, el decide că în locul unui prânz sănătos, mai rapid şi gustos ar fi înfulecatul unui hamburgher sau un sandwich cumpărat în graba mare.
Caut-o pe Ecaterina prin Braşov (VIDEO) Dacă ai ocazia să vizitezi Braşovul, nu trebuie să ratezi întâlnirea cu Ecaterina, sau mai bine zis cu Poarta Ecaterina. Este un monument deosebit atât prin arhitectură, cât şi prin colorit.
R. Moldova. Misiuni de evaluare ale UE privind liberalizarea regimului de vize Două misiuni de evaluare ale UE au avut, in perioada 17-20 octombrie, întrevederi la instituţiile de la Chişinău, cu scopul de a identifica nivelul de realizare a angajamentelor asumate la etapa legislativă a Planului de Acţiuni R. Moldova-UE în domeniul liberalizării regimului de vize.
Bulgaria se pregăteşte de alegeri Bulgarii sunt chemaţi la urne duminică pentru a-şi alege noul preşedinte şi consilierii municipali, un scrutin cu valoare de test pentru partidul conservator GERB al premierului Boiko Borisov, în timp ce economia celei mai sărace ţări din Uniunea Europeană rămâne în pană.
România ajută R. Moldova în procesul de integrare europeană Cooperarea cu România, pe segmentul afacerilor interne reprezintă o prioritate în relaţiile bilaterale, iar sprijinul Guvernului de la Bucureşti este un suport important, în calea Republicii Moldova spre integrarea europeană.
Sinuciderile decimează Rusia Rata sinuciderilor aproape că s-a înjumătăţit în ultimii 20 de ani în Rusia, dar rămâne în continuare una din cele mai ridicate din lume, a semnalat un reprezentant al Centrului de psihiatrie Serbski, Boris Poloji.
Georgia continuă să blocheze statutul de membru al Rusiei în OMC Cele mai recente runde de discuţii între Rusia şi Georgia, care ar fi putut deschide calea Rusiei să adere la Organizaţia Mondială a Comerţului, deja au suferit un colaps.
Summit-ul UE ar putea fi amânat din nou Guvernul german nu exclude posibilitatea amânării summit-ului UE ce ar trebui să se desfăşoare în curând, după ce reuniunea a fost deja amânată din 17 octombrie pentru 23 octombrie, scrie Die Welt.
Ești student/ă? Vino să-l cunoști pe Ex-Lead Designer Netflix și să afli cum te poți angaja în industriile creative
Bagaj pregătit? Destinația: Tbilisi! Achită-ți cumpărăturile cu cardurile Visa de la maib și câștigă o călătorie de neuitat
Nova Poshta a livrat în Moldova un număr record de colete datorită colaborării cu cele mai mari marketplace-uri mondiale
Maibank meetup 3.0 – evenimentul care aduce utilizatorii mai aproape de maibank. Participă la meetup și oferă feedback dezvoltatorilor aplicației