Un eveniment fără precedent a avut loc în Franţa – pe acoperişul uneia dintre casele de locuit a căzut un meteorit. Piatra, care este de mărimea unui ou de găină, a fost descoperită de către proprietarul locuinţei, după ce s-a întors din vacanţă şi a descoperit că acoperişul picură. Aceştia au dus piatra la poliţie, iar aceştia la rândul lor, au găsit de cuviinţă să ducă piatra la Universitatea centrală. Aici s-a şi dovedit faptul că piatra are origine extraterestră. Potrivit oamenilor de ştiinţă, vârsta acestuia este de aproximativ 4,5 miliarde de ani.

Pentru cei ce vor să afle mai multe despre tradiţiile şi obiceiurile bulgăreşti le pot spune că o pot face chiar pe teritoriul Moldovei, fără să treacă hotarul ţării. Vă întrebaţi, dar unde anume? În satul Tvardiţa, raionul Taraclia. Satul Tvardiţa a fost întemeiat de bulgarii veniţi pe teritoriul Moldovei din oraşul Tvardiţa din Bulgaria, care există şi astăzi şi este un orăşel destul de bine amenajat.