Moldova.ORG — O bună parte din şedinţa de vineri a Parlamentului a fost dedicată problemei limbii şi identităţii locuitorilor R.Moldova.
Discuţiile aprinse au fost generate de declaraţiile deputatului liberal Vitalia Pavlicenco, care a acuzat guvernarea de ignorarea intereselor vorbitorilor de "limbă română" şi "majorităţii româneşti" din ţară „prin refuzul comunistilor de a examina motiunea semnata de 15 deputati, ca si reprosul adresat celui care nu accepta ca necunoasterea de catre unii ministri a limbii de stat neacceptarea spre dezbateri a moţiunii înaintate săptămâna trecută de 15 deputaţi prin care se cere demiterea a cinci membri ai Guvernului pe motiv că nu cunosc limba de stat”.
În replică, Victor Stepaniuc, deputat comunist, a spus că în Constituţiei limba R.Moldova este cea "moldovenească", iar populaţia majoritară o constituie "moldovenii". Potrivit lui, declaraţiile Vitaliei Pavlicenco şi a altor deputaţi care pretind a fi români sunt "antistatale".
Oleg Serebrian, deputat liberal, a menţionat că atât Constituţia, cât şi normele internaţionale consfinţesc dreptul fiecărui om la autodeterminare. "Dacă eu, sau oricare alt deputat vrea să-şi spună român, german, evreu sau rom, el are acest drept şi nimeni, nici Stepaniuc, nu are dreptul să ne spună cine suntem. Putem să ne identificăm cu orice naţiune dorim", a menţionat Serebrian.
În intervenţia sa, Marian Lupu, preşedintele Parlamentului, a declarat că "trebuie să fim atenţi şi să nu vorbim în numele tuturor sau a "majorităţii populaţiei"".
Spikerul i-a refuzat dreptul la replică Vitaliei Pavlicenco, spunând că problema a fost soluţionată şi discuţia închisă, odată cu stabilirea dreptului fiecăruia la autoidentificare.
După încheierea şedinţei, chiar dacă nimeni nu mai era în sală Vitalia Pavlicenco a ţinut un discurs „ca replica la apelul comunistului Victor Stepaniuc sa fiu pusa la punct ca vorbesc limba romana şi de populatia majoritara romaneasca din Republica Moldova”, a spus Pavlicenco. // Moldova.ORG