Partidul Liberal cere crearea unei Comisii de anchetă pentru examinarea situației de la Banca de Economii

Partidul Liberal a solicitat formarea unei Comisii de anchetă pentru a examina situația creată la Banca de Economii a Republicii Moldova. Mai mult de atât, astăzi, 6 februarie, fracțiunea a înregistrat un proiect de hotărâre în Parlament în acest sens.

Potrivit autorilor proiectului, comisia de anchetă urmează să examineze modul de administrare a pachetului de acțiuni al statului, deținut la Banca de Economii, referitor la preluarea în locațiune a bunurilor și de acordare a creditelor. Conform liberalilor, Comisia va prezenta Parlamentului, în termen de maximum trei luni, un raport cu privire la situația din cadrul instituției.

Autorii proiectului au declarat că s-au autosesizat în legătură cu situația în care a ajuns BEM în urma mai multor rapoarte care au fost date publicității.

"În raportul de audit interimar efectuat de către compania Grant Thornton Moldova se atestă o disfuncţionalitate completă şi ogestionare frauduloasă a patrimoniului, inclusiv a cotei părţi din acţiunile ce aparţin statului. Potrivit datelor enunţate de Curtea de Conturi, s-au constatat fraude imense la preluarea bunurilor în locaţiune, care depăşesc orice limită rezonabilă şi denotă cu certitudine o fraudă în detrimentul băncii. Totodată, potrivit rapoartelor indicate executate de FMI şi Grant Thornton Moldova, se atestă sigur că persoanele cu funcţii de conducere din cadrul băncii au acordat credite frauduloase, iar mijloacele băneşti au fost lichefiate prin firme înregistrate în zonele off-shore", menționează deputaţii PL.

Menționăm că anterior liderul liberarilor, Mihai Ghimpu, s-a arătat deranjat de faptul că Guvernul administrează defectos situația Băncii de Economii, unde pachetul pajoritar, care constituie 56%, îl deține statul.

Cu puțin timp înainte, comunistul Victor Gurău a făcut publică o schemă conform căreia de la Banca de Economii s-au furat peste 1,5 miliarde de lei. Potrivit, acestuia, acest fapt s-a întâmplat din cauza „omului lui Filat”, Victor Bodiu, după venirea acestuia în fruntea Consiliului de Administraţie al BEM.

Mai mult de atât, în cadrul unui comunicat lansat ieri de către reprezentanţa FMI în Republica Moldova, aceasta sugerează autorităţilor să „întreprindă măsuri urgente pentru a spori rentabilitatea băncii, comercializa activele gajate trecute în posesia băncii, recupera restanţele la credite, precum şi să întreprindă alte măsuri necesare pentru a consolida capitalul băncii, cu implicarea activă a Comitetului de Stabilitate Financiară şi altor instituţii de Stat”.

 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare