Ca urmare a demersurilor unui grup de europarlamentari români, Paştele ortodox a fost luat în considerare, în premieră, în stabilirea calendarului Parlamentului European pe 2009. Un amendament în acest sens a fost votat, la 21 mai 2008, în plenul co-legislativului Uniunii Europene, reunit la Strasbourg, urmând ca a doua zi de Paşte ortodox să fie zi liberă la Parlamentul European. Sesiunea plenară din aprilie 2009 va începe marţi, 21 aprilie, şi se va încheia vineri, 24 aprilie.
Şeful Delegaţiei PSD în Parlamentul European, Adrian Severin a trimis în acest sens, în prealabil, o scrisoare preşedintelui Parlamentului European, Hans Gert Poettering, precum şi celorlalţi preşedinţi ai grupurilor politice din PE.
Este important de remarcat că, dincolo de sărbătorirea Paştelui Ortodox pentru prima dată de către Parlamentul European, a mai avut loc o premieră: în fundamentarea deciziei, s-a ţinut cont la nivel european (şi nu naţional) de drepturile minorităţilor (ortodocşii, deşi majoritari în ţările lor, sunt o minoritate, ca proporţie, în UE). Uniunea Europeană capătă astfel un caracter laic veritabil prin tratarea egală a tuturor minorităţilor de către instituţiile europene, separate de biserică. Iniţiativa deputaţilor din partea Partidului Social Democrat din România a fost susţinută de grupurile socialist, popular şi liberal din Parlamentul European. Grupul verzilor a votat împotriva demersului privind ziua liberă cu ocazia Paştelui ortodox.//UNIMEDIA