Premierul Pavel Filip a declarat că, prin inițierea controalelor la BNS, a fost transmis un mesaj extrem de important pentru opinia publică, și anume că Guvernul va veghea ca banii contribuabililor să fie folosiți în interes public și conform legii.
Mai mult, premierul a dat asigurări că Executivul nu se va opri aici și, așa cum a fost adusă mai multă ordine la Fisc și la Vamă, iar acest lucru a dus la încasări mai mari la bugetul de stat, tot așa se va acționa peste tot unde se va putea optimiza activitatea instituțiilor statului.
“E foarte important să se facă dreptate pentru că oamenii asta așteaptă, in primul rând de la noi”, se arată într-o postare a premierului pe pagina sa de Facebook. Premierul a adăugat că anume prin optimizarea activităţii instituțiilor statului se vor oferi servicii publice mai bune pentru oameni.
“Am promis că vom face ordine în instituțiile statului și iată că avem o nouă confirmare în acest sens. După ce organele de stat au depistat mai multe nereguli în organizarea recensământului din 2014, am cerut demisia directorului Biroului Național de Statistică și am sesizat Procuratura Generală în legătură cu acest caz. În urma acestei sesizări, Procuratura municipiului Chişinău a iniţiat o cauză penală pe faptul delapidării mijloacelor financiare, care au fost alocate BNS pentru efectuarea recensământului.
Mai departe, este de competența organelor de anchetă să stabilească responsabilii pentru neregulile de la BNS. Dar ce mi se pare important, este că prin inițierea acestor controale la BNS, am transmis un mesaj extrem de important pentru opinia publică, și anume că Guvernul va veghea ca banii contribuabililor să fie folosiți în interes public și conform legii. E foarte important sa se facă dreptate pentru că oamenii asta așteaptă, in primul rând de la noi.
Vreau să știți că nu ne vom opri aici și, așa cum am adus mai multă ordine la Fisc și la Vamă, iar acest lucru a dus la încasări mai mari la bugetul de stat, tot așa vom acționa peste tot unde vom putea optimiza activitatea instituțiilor statului. În felul acesta, vom oferi servicii publice mai bune pentru oameni”, se arată în postarea premierului Pavel Filip.
Reamintim că Procuratura municipiului Chişinău a anunţat ieri că a iniţiat o cauză penală pe faptul delapidării mijloacelor financiare, alocate Biroului Naţional de Statistică (BNS) pentru efectuarea recensămîntului populaţiei şi al locuinţelor din anul 2014.
Potrivit celor constatate de procurori, în perioada anilor 2013 – 2016, persoane publice din cadrul BNS au planificat şi realizat o schemă infracţională de însuşire a mijloacelor băneşti, alocate pentru efectuarea recensămîntului populaţiei şi al locuinţelor.