De Larisa Muntean/ Chișinău / Moldova.ORG/ — Partidul Comuniştilor din R. Moldova a acceptat invitaţia de a participa la negocieri pe tema alegerii şefului statului cu partidele din Alianţa pentru Integrare Europeană, însă şi-a reiterat condiţia de a purta discuţiile separat cu cele trei formaţiuni aflate la guvernare.
Preşedintele fracţiunii PCRM, Maria Postoico, a anunţat că partidul comunist refuză discuţiile cu AIE în bloc şi va negocia separat cu fiecare dintre partidele din AIE.
În replică, preşedintele grupului parlamentar al Partidului Democrat, Dumitru Diacov, a declarat că partidele parlamentare vor trebui să negocieze oricum.
"Vom găsi soluţia pentru ca partidele să discute oficial unul cu celalalt. Cel mai probabil, vom veni cu o propunere in acest sens", a spus acesta, menţionează Unimedia.
Potrivit preşedintelui de onoare al PD, toate rundele de negocieri între PCRM, PLDM, PD şi PL ar trebui să aibă loc până la sfârşitul săptămânii viitoare.
"Am putea începe negocierile chiar săptămâna aceasta", a mai spus acesta.
Liderii AIE au anunţat recent, că au decis să adreseze o invitaţie oficială comuniştilor – aflaţi în opoziţie în Parlament – pentru a discuta despre o soluţie pentru alegerea şefului statului. Democratul Dumitru Diacov a transmis invitaţia preşedintelui fracţiunii comuniste, Maria Postoico.
Amintim că, Republica Moldova nu reuşeşte să-şi aleagă preşedintele de mai bine de doi ani.
Pentru alegerea şefului statului este nevoie de 61 din cele 101 de voturi posibile ale parlamentarilor, or, de doi ani, nici o formaţiune sau alianţă politică nu a izbutit să aibă această majoritate în Parlament, în ciuda celor două scrutine anticipate convocate în urma eşecului alegerii preşedintelui ţării.
AIE ar avea nevoie de două voturi de la comunişti pentru a-şi impune candidatul.
La 18 noiembrie are loc prima tentativa de alegere a şefului statului în Parlamentul ales în toamna anului trecut.
Până atunci, PCRM, PLDM, PD şi PL trebuie să ajungă la un compromis în ce priveşte candidatura pentru funcţia de preşedinte al ţării.
Liderii AIE au declarat că deocamdată candidatul coaliţiei de guvernare la funcţia de preşedinte rămâne Marian Lupu, preşedintele PD şi actualul preşedinte al Parlamentului.