Pedeapasa cu moartea – necesitate sau primitivitate?

De Victor Neaga/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Aplicarea pedepsei cu moartea este în scădere, dar mii de execuţii încă mai au loc în lume. În anul 2010, în astfel de ţări ca Iran, Coreea de Nord, Yemen, SUA, Arabia Saudită şi China, pedeapsa cu moartea este o practica normală, potrivit unui raport al Amnesty International, citat de AFP.

Cel puţin 527 de pedepse capitale au putut fi înregistrate anul trecut de organizaţia pentru apărarea drepturilor omului, faţă de 714 “cel puţin” în 2009. Cifrele exclud China, care nu-şi face publice datele cu privire la acest subiect. Potrivit Amnesty, execuţiile în China s-ar număra la ,,mii de persoane”.

Execuţiile cele mai numeroase au fost înregistrate în Asia şi în Orientul Mijlociu.

Teheranul a recunoscut 252 de execuţii în anul trecut, printre victime fiind cinci femei şi un minor. Dintre ele, 14 persoane au fost executate în public.

Alte 60 de execuţii au fost contabilizate în Coreea de Nord, 53 în Yemen şi 27 în Arabia Saudită. În SUA, 46 de persoane au fost executate, fiind pronunţate 110 condamnări la moarte, cifră care reprezintă totuşi o treime din pedepsele capitale aplicate la mijlocul anilor 1990, notează Amnesty.

China se află în capul listei Amnesty, care afirmă că în această ţară pedepse cu moartea au fost pronunţate pentru “mii de persoane” în 2010, inclusiv pentru delicte comise fără violenţă, fără proceduri şi procese echitabile.

“În pofida acestor eşecuri, anul 2010 ne apropie încă puţin de o abolire mondială”, estimează Amnesty, amintind că Mongolia a anunţat un moratoriu asupra pedepsei cu moartea, considerat un pas important într-o ţară în care aceasta a fost considerată secret de stat, Gabonul a renunţat la pedeapsa capitală, ridicând la 16 numărul ţărilor membre ale Uniunii Africane care au optat pentru abolirea ei.

În ultimii 10 ani, 31 de ţări au abolit pedeapsa cu moartea, în legislaţie sau în practică, relevă ONG. “O lume fără pedeapsa cu moartea nu este doar posibilă, ci şi inevitabilă. Problema este doar cât timp va lua asta”, conchide Amnesty.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.