Situaţia din Peninsula Coreeană s-a agravat, un conflict fiind pe punctul de a izbucni între Coreea de Nord şi Coreea de Sud, a avertizat marţi adjunctul ministrului rus de externe Aleksei Borodavkin.
Potrivit acestuia, tensiunile s-au intensificat după ce Phenianul a scufundat corveta sud-coreeana "Cheonan", incident în care şi-au pierdut viaţa 46 de marinari.
"Atmosfera nu poate fi mai încordată de atât în Peninsula Coreeană. Mai departe ar urma un conflict, iar conflictul presupune confruntare", a afirmat Borodavkin la o masă rotundă organizată la Moscova.
Relaţiile dintre cei două state coreene s-au deteriorat după venirea la putere, în 2008, a preşedintelui sud-coreean Li Myung-bak, care a refuzat să coopereze cu Republica Populară Democrată Coreeană, până când aceasta nu-şi va fi soluţionat problema nucleară. Phenianul deţine arma nucleară şi nu intenţionează să renunţe la ea cât timp simte o ameninţare din partea SUA, scrie agenţia rusă de presă RIA Novosti.
Relaţiile dintre cele două Corei au devenit şi mai tensionate după scufundarea corvetei "Cheonan" în Marea Galbenă. Seulul a acuzat Phenianul de torpilarea navei, deşi Coreea de Nod consideră că rezultatele anchetei au fost falsificate.
Diplomatul rus a afirmat că ambele state sunt responsabile de agravarea situaţiei. MAE rus consideră că Phenianul nu ar fi trebuit să desfăşoare, în 2009, al doilea test nuclear, ci s-ar fi cuvenit să participe la negocierile privind denuclearizarea Peninsulei coreene.
Pe de altă parte, el a spus că are o viziune optimistă cu privire la perspectivele de soluţionare a problemei din regiune.