Pensiile şi salariile mici din cauza administraţiei acestora prost

De Victoria Ungureanu

Doar într-o singura zi, peste 5000 de oameni au semnat în sprijinul proiectului de lege, privind creşterea pensiilor şi a salariilor minime, iniţiat de MAE. Preşedintele MAE, deputatul Veaceslav Untilă, este încrezut că proiectul de lege va fi sprijinit de peste o sută de mii de persoane.

Tot astăzi, la cortul amplasat în Scuarul Europei, Liderii Mişcării Acţiunea Europeană au semnat pentru susţinerea proiectului de lege privind creşterea pensiilor şi salariilor minime

Preşedintele MAE a încercat să dovedească că prin Legea “Pensii şi salarii” toate salariile şi pensiile minime pe economie, vor creşte până la nivelul minim de existenţă, astfel încât nici o pensie să nu fie mai mică de 1000 de lei şi niciun salariu să nu fie mai mic de 1200 de lei.

De menţionat că Mişcarea Acţiunea Europeană, a început din această săptămână, o amplă acţiune de colectare de semnături la nivel naţional, în sprijinul legii privind creşterea pensiilor şi salariilor. În fiecare centru raional, MAE a instalat corturi, unde cetăţenii pot veni şi semna pentru susţinerea legii.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.