Un grup de refugiati din Transnistria a depus la Curtea Eropeana pentru Drepturile Omului cereri impotriva Republicii Moldova si Federatiei Ruse.
Presedintele Asociatiei Refugiatilor din Transnistria, Anatolii Bazgu, a declarat, luni, in cadrul unei conferinte de presa ca peste 50 de membri ai Asociatiei au depus, deja, dosare la CEDO, prin care acuza autoritatile moldovenesti de neexecutarea Hotararii Guvernului “Cu privire la planul de actiuni privind asigurarea cu spatiu locativ a refugiatilor din Transnistria” si a hotararii judecatoresti la acelasi subiect.
Totodata, autoritatile ruse se fac vinovate, potrivit cererilor refugiatilor, de faptul ca “acorda sustinere militara, economica si politica regimului separatist”. Reclamantii la CEDO solicita compensatii materiale a cate 200 mii Euro pentru fiecare, 50 mii Euro urmand sa fie achitate de Republica Moldova si cate 150 mii de catre Federatia Rusa.
Sursa citata a specificat ca alti 14 membri ai Asociatiei pregatesc cereri, care urmeaza sa fie depuse la Strasbourg.
Mentionam ca, in prezent, in Chisinau sunt inregistrate 140 familii de refugiati transnistreni, dintre care 24 de familii de politisti. // Reporter.MD