PLDM se arată pregătit pentru a demara negocierile pe marginea unui nou Acord al AIE. Despre aceasta a anunţat preşedintele fracţiunii parlamentare, Valeriu Streleţ, în cadrul unui briefing de presă organizat înainte de şedinţa Parlamentului.
Valeriu Streleţ a declarat că PLDM asigură că negocierile vor demara în "cel mai apropiat viitor, dar nu în contextul unor presiuni".
Totodată, drept reacţie la solicitarea lui Marian Lupu ca premierul să demisioneze, acesta a ţinut să precizeze că "Executivul este funcţional", iar "premierul îşi îndeplineşte toate atribuţiile de serviciu".
Menţionăm că în această dimineaţă, preşedintele Parlamentului şi liderul PDM, Marian Lupu, a solicitat demisia premierului Vlad Filat, în cazul în care acesta refuză să revină la dialog în cadrul AIE.
Ieri, liderul PL, Mihai Ghimpu, a cerut la fel demisia premierului. Acesta a sugerat ca toţi funcţionarii implicaţi în scheme de corupţie să-şi dea demisia de onoare.