De Cătălina Gromov
1 octombrie este ziua internațională a oamenilor în etate.
Mă tot întreb de ce ar sărbători cineva bătrînețea? Este atît de greu să explici lucruri imprevizibile, care apar fără să-ți dai seama și de depresia ce apasă cît mai adînc cuțitul în oase, de amintiri, confuzie, de zile colorate și anii trecutului care nu se mai întorc.
Pe această stradă merg și vor merge majoritatea din noi… pe strada bătrîneții, strada unde miroase a istorie, trecut, gînduri și vezi soarele strălucind mai străveziu, mai palid, mai incolor.
Eram copil, cînd am realizat cum e să fii bătrîn, pentru că în imaginația mea, pe-atunci credeam că anii trec ca clipele și viitorul bate la ușă, curînd.
Pe la vre-o 12 ani, zic prietenei mele, copilă și ea pe-atunci: Tu ai observat cît de rapid trece timpul? Te-ai gîndit vre-odată cum e să fii în vîrstă? (pe loc, m-am gîndit la toți bătrînii din tot acest univers, mă cuprinse o spaimă amestecată cu lacrimi… Mi-am amintit de buneii mei și de cum ar fi dacă nu ar mai fi ei: persoanele care ne așteptau cu brațele deschise, cu prăjiturile ce nu lipseau niciodată, povestioarele și poeziile cu care ne adormeau cînd plecam în vizită, sfaturile înțelepte și dragostea ce ne-o purtau… se lăsase un întuneric în mintea mea atunci, la gîndul ce-ar fi dacă ei n-ar mai exista…M-am dus cu gîndul hăt-departe, imaginîndu-mi că am îmbătrînit și eu, că viața se sfîrșește cu un punct sau un semn de întrebare…).
Ea rîdea de mine și-mi zise că am toată viața înainte, că timpul nu fuge atît de rapid, că viața e atît de frumoasă și merită trăită!
În acel an, am pierdut-o pentru totdeauna pe bunica mea, a fost ca o premoniție sălbatică și neînțeleasă. Am suferit atît de mult și citeam toate cărțile despre moarte, viață viitoare, sfîrșit… Aceste amintiri au rămas implantate în minte zi de zi, amintiri dureroase la gîndul că toți urmăm această cale…
Gîndești ce e în mintea unui bătrîn și ce-l mai face fericit?
Am ajuns să urăsc această nedreptate, urăsc bătrînețea! Îi privesc zi de zi pe părinții mei care par tot mai shimbați și mai triști, mai diferiți, mai sensibili, cînd adaogă primele riduri, cînd mai scapă cîte un lucru important din memorie…- nu sunt în etate, dar gîndul că timpul trece și nu realizezi, cînd, cum și de ce se întîmplă toate astea? În cîțiva ani generația lor- va păși primele trepte ale viitorului.
E atît de bine gîndită acestă soartă a omenirii, care reușește să depășească toate nedreptățile și să fie de acord cu realitatea. E ca o rană ce se cicatrizează în timp, omului îi este dat să sufere, să uite și să accepte viața așa cum este.
Avea dreptate prietena mea din copilărie, poate și pentru că gîndea mai pozitiv !
Cam cu urme de nedumerire, dar cred că Ziua Internațională a Persoanelor în Etate trebuie sărbătorită: în numele buneilor, părinților, rudelor, fraților, a celor mai bătrîni ca noi… pentru că, zicea un prieten al meu:"Oamenii sunt nişte câini legaţi de alţi oameni, lucruri, sentimente, remuşcări, iluzii…Oamenii sunt nişte stăpâni care au înblânzit alţi oameni, alte suflete, alte minţi…"
Viața este fericire!
Fericirea este viață!
Viața respiră prin fericire, pentru că cel mai fericit om din lume este acel care duce în spate un sac plin cu amintiri.
Acest sac îl dețin doar persoanele mai în vîrstă- ei sunt cei cărora trebuie să le mulțumim, cei care ne-au dat viață și cei care ne-au învățat ce este fericirea, adică-viața!
