De Vlad Cubreacov
După ce am fost ani de zile preocupat de problema privind necesitatea refacerii celor 15 poduri distruse de pe râul Prut, la începutul acestui an scriam că “sunt curios să văd dacă guvernul Emil Boc va avea în atenţie şi va soluţiona problema podului european de la Lipcani-Rădăuţi Prut”. Şi iată că la 21 august preşedintele Traian Băsescu, aflat în vizită în comuna Rădăuţi Prut din judeţul Botoşani, a abordat pentru prima dată în mandatul său de 5 ani problema podului şi punctului de trecere a frontierei Rădăuţi Prut – Lipcani.
Declaraţiile preşedintelui Băsescu nu au fost deloc încurajatoare, acesta arătând că “cel mai probabil” Guvernul de la Bucureşti va aloca banii necesari deschiderii punctului de trecere a frontierei “abia anul viitor”, adică în 2010. “Din câte ştiu, problema construcţiei vămii este transferată la Consiliul Judeţean, spre execuţie. Probabil va fi finanţată la anul, pentru că interesul nostru de a fi legaţi de Republica Moldova este mare“, a susţinut Traian Băsescu.
Începutul realizării ideii de refacere a podului Rădăuţi Prut – Lipcani, construit în 1937 şi aruncat în aer în 1944 de trupele germane, datează din anul 1993, când România şi Republica Moldova au semnat un Protocol interguvernamental. În anul 2000 Comisia Europeană, pornind de la existenţa Protocolului moldo-român din 1993, le-a alocat guvernelor de la Chişinău şi Bucureşti, prin programele TACIS şi PHARE, suma de 11 milioane de euro, dintre care 8 milioane i-au revenit Republicii Moldova şi 3 milioane României. Construcţia podului s-a încheiat la sfârşitul anului 2005. Podul are o lungime de 246 de metri, o lăţime de 10,8 metri, dintre care 7,8 metri sunt destinate, ca parte carosabilă, celor două benzi de trafic şi câte 1, 5 metri sunt destinate celor două trotuare laterale, întrucât podul a fost prevăzut şi pentru trecerea pietonală. Podul este construit pentru clasa E de încărcătură, adică poate să reziste la o greutate de 80 de tone. Rampa podului are pe ambele maluri ale Prutului 10,5 metri. Partea moldoveană a încheiat toate lucrările de infrastructură legate de vama Lipcani, care este una dintre cele mai moderne de pe frontiera cu România, fiind înzestrată cu mijloace electronice performante, conform exigenţelor europene în domeniu. Partea română, chiar dacă a declarat proiectul ca fiind unul strategic şi prioritar, nu a început, nici până astăzi, construcţia vămii Rădăuţi Prut, ceea ce face imposibilă deschiderea punctului de trecere a frontierei.
Construcţia vămii Rădăuţi Prut Construcţia vămii Rădăuţi Prut a fost estimată de autorităţile judeţului Botoşani la 28,8 milioane de lei româneşti sau aproximativ 7 milioane de euro.
În anul 2006 miniştrii economiei din Republica Moldova şi România au semnat un Proces-verbal prin care părţile se angajau să deschidă punctul de trecere a frontierei în zona localităţilor Rădăuţi Prut – Lipcani în anul 2007. În 2008, cu ocazia întrunirii la Bucureşti a Comisiei economice moldo-române primii miniştri Călin Popescu Tăriceanu şi Zinaida Greceanâi au convenit ca punctul de trecere a frontierei să fie inaugurat până la începutul anului 2009. Aflat în vizită oficială la Chişinău, în ianuarie 2009, ministrul român al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Constantin Niţă, copreşedinte al Comisiei interguvernamentale moldo-române, a dat asigurări că în bugetul de stat al României pe anul 2009 “vor fi prinse şi sumele necesare pentru realizarea obiectivului strategic de la Rădăuţi“.
Nici una dintre asigurările făcute oficial de către autorităţile de la Bucureşti privind soluţionarea acestei probleme cu barbă nu a fost onorată. În mod cu totul surprinzător, în februarie 2009 Parlamentul României a respins amendamentele senatorului de Botoşani Daniel Humelnicu privind alocarea de la Bugetul de Stat a sumelor necesare construcţiei punctului vamal Rădăuţi Prut. Motivul invocat atunci, potrivit senatorului de Botoşani, a fost cât se poate de banal: „Amendamentul a fost respins dintr-un motiv simplu: lipsa banilor. Nu au fost bani suficienţi la buget, ţinând cont de criza financiară prin care trece acum România. Avem promisiuni de la Ministerul Administraţiei şi Internelor că vom rezolva această problemă în cursul anului curent, dar nu într-o prevedere bugetară directă, ci din resursele alocate acestui minister. Eu ştiu că Republica Moldova şi-a respectat înţelegerea, a construit vama, a făcut o infrastructură modernă, aşa că urmează ca şi România să-şi îndeplinească aceste obligaţii.” Tot în februarie 2009 Consiliul Judeţean Botoşani (preşedinte Mihai Ţâbuleac) şi prefectul Cristian Roman i-au trimis Guvernului de la Bucureşti, în mod repetat, un nou proiect de hotărâre privind aprobarea de fonduri, cu prioritate, pentru începerea lucrărilor de construcţie a punctului vamal de la Rădăuţi Prut. Autorităţile judeţului Botoşani îi solicitaseră Bucureştiului alocarea sumei de 28,8 milioane de lei. Proiectul de hotărâre nu a fost aprobat de Cabinetul Boc, insistându-se pe ideea, exprimată la 21 august şi de preşedintele Băsescu, că fondurile ar trebui să provină din bugetul judeţului Botoşani. Preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Mihai Ţâbuleac, este însă de altă părere: “Vama are o importanţă nu doar judeţeană, ci naţională şi europeană. Noi facem tot ce ţine de noi, însa fără bani de la Bugetul de Stat nu putem să începem lucrările. Altă soluţie nu este, decât aceea de a primi sprijin guvernamental”.
În mai 2009 ministrul Economiei de la Chişinău, Igor Dodon, declara pentru presă că „din partea autorităţilor moldoveneşti toate obligaţiunile pe care ni le-am asumat au fost executate. Din păcate, de la colegii noştri din România încă nu avem semnale pozitive. Eu am discutat cu colegul meu, copreşedinte al Comisie mixte moldo-române la începutul acestui an. Am primit promisiuni la acea etapă că vor fi lansate activităţi din partea română pentru a-şi îndeplini obligaţiunile de construcţie a infrastructurii pentru darea în exploatare. Din informaţiile pe care le deţin la această oră, practic nicio acţiune şi niciun tip de lucrări nu au fost lansate“, ca în iunie să declare că le-a adresat colegilor de la Bucureşti mai multe demersuri oficiale de urgentare a soluţionării problemei, dar că „la mesajele noastre, care au fost lansate către colegii din România, nu am primit deocamdată nici un răspuns“.
Primarul comunei Rădăuţi Prut, Viorel Nechiteanu, într-o declaraţie făcută în mai 2009 presei din Chişinău, rezumă situaţia astfel: „La noi nu este construit nimic. La dumneavoastră se vede seara că este lumina aprinsă acolo, aveţi toate clădirile necesare. Noi, din punct de vedere al vămii, nu avem absolut nimic construit“. Şi asta pentru motivul arătat de Ministerul Economiei şi Finanţelor de la Bucureşti care menţionează că “Biroul vamal de frontieră de la Rădăuţi-Prut (România) – Lipcani (Moldova) nu a fost cuprins ca obiectiv de investiţie, în proiectul de buget pentru anul 2009“.
Deschiderea punctului vamal Lipcani – Rădăuţi Prut ar permite circulaţia persoanelor şi a mărfurilor spre piaţa europeană de desfacere şi ar favoriza dezvoltarea economică a raionului Briceni. În prezent, agenţii economici se confruntă cu o situaţie dificilă, întrucât cel mai apropiat punct vamal de trecere spre România, Costeşti-Stânca, se află la circa 120 de kilometri de oraşul Briceni. Chestiunea trebuie privită nu doar sub aspect economic, ci şi cultural. Anticipând cazuri ca cel al punctului vamal Rădăuţi Prut – Lipcani, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei arăta încă la 7 ianuarie 2004, într-un raport al său, intitulat „Consecinţele extinderii Uniunii Europene asupra libertăţii de circulaţie între statele membre ale Consiliului Europei” ( Doc. 10025) că “deplasarea spre Est a frontierelor exterioare ale Uniunii Europene şi introducerea de vize pentru traversarea acestora poate avea consecinţe negative asupra schimburilor comerciale, turistice, culturale, ştiinţifice, umanitare şi a altor schimburi dintre populaţiile ţărilor separate din nou de frontiere. În unele cazuri închiderea acestor frontiere va avea drept consecinţă reducerea contactelor dintre membrii aceluiaşi grup etnic care trăiesc de cele două părţi ale frontierei.” Trebuie să subliniem aici că punctul vamal Rădăuţi Prut – Lipcani are de asemenea o importanţă cu totul deosebită şi pentru contactele transfrontaliere cu românii din actuala regiune Cernăuţi, fiind în măsură să contribuie la intensificarea schimburilor economice şi culturale cu aceştia.
Precizăm că în prezent, pentru cei 684 de kilometri de frontieră cu România, Republica Moldova are doar 7 puncte de trecere a frontierei comune (Giurgiuleşti-Galaţi, Cahul-Oancea, Cantemir-Fălciu, Leuşeni-Albiţa, Ungheni-Nicolina, Sculeni-Sculeni, Costeşti-Stânca), iar pentru cei 1222 de kilometri de frontieră cu Ucraina – 17 puncte, dintre care 8 în partea sudică (basarabeană), 4 în partea estică (transnistreană, pentru 453 de kilometri) şi 5 în partea nordică (basarabeană) a frontierei comune. Avem astfel o medie de 97 de kilometri şi 714 de metri între punctele de trecere a frontierei moldo-române şi o medie de 71 de kilometri şi 882 de metri între punctele de trecere a frontierei moldo-ucrainene. Partea ucraineană a făcut demersuri oficiale pentru deschiderea unor noi punte de trecere a frontierei cu Republica Moldova, care s-ar adăuga celor 17 existente. În perioada interbelică, când Prutul nu constituia o frontieră, pe acest râu au existat 22 de poduri, ceea ce însemna o distanţă medie de 31 de kilometri şi 90 de metri, de trei ori mai puţin decât în prezent. În raionul Briceni există mai multe puncte vamale de trecere spre Ucraina şi nici unul spre România.
În condiţiile în care vama Rădăuţi Prut ar fi construită, iar punctul de trecere a frontiere ar fi deschis, distanţa medie dintre punctele de trecere a frontierei moldo-române s-ar reduce substanţial şi ar constitui 85 de kilometri şi 500 de metri.
Dincolo de gesticulaţiile publice şi polemicile identitare sterile şi contraproductive, exploatate de multe ori în contextul electoral de pe cele două maluri ale Prutului, cazul punctului vamal de trecere a frontierei în zona Rădăuţi Prut – Lipcani constituie un adevărat test pentru relaţiile moldo-române şi arătă adevărata cotă a seriozităţii şi implicării concrete şi pozitive a administraţiilor din cele două capitale în soluţionarea problemelor reale ale locuitorilor din statele noastre. Impresia noastră, confirmată de declaraţiile publice ale factorilor administrativi şi politici din judeţul Botoşani, este că administraţia de la Bucureşti, care ne tot poartă cu fofârlica, priveşte chestiunea noilor poduri şi puncte vamale pe Prut ca pe o povară şi nu este capabilă sau nu doreşte să o soluţioneze de o manieră rapidă şi eficientă, adică europeană. Din 2005 ni se tot promite că vom avea pod funcţional şi vamă la Lipcani – Rădăuţi Prut „la anul”, promisiune care, prin repetare jucăuşă, s-a cronicizat şi a ajuns din păcate să însemne „la mulţi ani”. Recenta declaraţie destul de nesigură a domnului preşedinte Traian Băsescu din 21 august privind probabilitatea foarte vagă a finanţării lucrărilor de construcţie a vămii Rădăuţi Prut „abia în anul viitor” ne face să fim sceptici şi să înţelegem că mai este încă mult până când raporturile noastre vor fi aşezate într-un făgaş al faptei, nu al vorbei.
