Cine încearcă legitimarea autocefalie Bisericii Ortodoxe Moldoveneşti?
(precizări la replica d-lui Vlad Cubreacov)
Constat că, de la o vreme, domnul Vlad Cubreacov răspunde prompt unor intervenţii din presă ale subsemnatului, fie de la Bucureşti fie de la Chişinău.
Pesemne o fi dispărut autorii şi temele din R. Moldova care să-i fi suscitat interesul, agenda de preocupări a domniei sale devenind, în ultima vreme, precumpănitor externă. Dincolo de asta, situaţia nu face decât să mă bucure, pentru nu de multe ori ai şansa unui preopinent de asemenea calibru.
De data aceasta, ceea ce a stârnit indignarea domnului Cubreacov a fost un interviu pe care l-am acordat revistei „Observatorul cultural" (http://www.observatorcultural.ro/Relatia-Romaniei-cu-Republica-Moldova-se-pune-in-termeni-de-prestigiu-european*articleID_21216-articles_details.html), preluat şi de Agenţia Romanian Global News (18.02.09). De fapt nu interviul în sine, cât un fragment din el, un sfert de pagină în care, în esenţă, ridicam problema proiectului Mitropolia Basarabiei şi a statutului Episcopiei Dubăsarilor şi a toată Transnistria, proaspăt reactivată alături de alte episcopii.
De la acest fragment, domnia sa publică un amplu material pe care îl intitulează, nici mai mult nici mai puţin, decât „Cine încearcă să delegitimeze Mitropolia Basarabiei" (23.02.09), aşezându-mă în trena imperialismului rusesc şi în rândul detractorilor acestei instituţii, de tipul unor „Mircea Snegur, Andrei Sangheli, Nicolae Andronic, Ion Sturza, Lidia Guţu, Dumitru Braghis, Ion Morei sau Gheorghe Armaşu" (apropo: mai erau nişte nume în această listă a inamicilor Mitropoliei Basarabiei, dintre cele mai notorii şi la cel mai înalt nivel politic astăzi, dar constat că domnul Cubreacov le evită).
Care este miza discuţiei?
Să ne înţelegem bine – eu nu cred şi nu am crezut niciodată că Mitropolia Basarabiei poate fi de-legitimată de cineva sau de ceva. Şi despre aceste lucruri stau dovadă paginile – multe – pe care le-am scris pe această temă, articole, cărţi sau interviuri acordate presei de pe ambele maluri ale Prutului (inclusiv ultimul volum pe care l-am tipărit în 2009 pe această temă rezumă poziţia mea). Din această pricină, nu o să stărui nici asupra acuzelor „terminologice" pe care mi le aduce, nici asupra modului în care mă dăscăleşte, răstit, domnul Cubreacov. Nu o fac, pentru că altundeva stă miza chestiunii. Şi domnul Cubrecov ştie asta.
Miza reală a acestei discuţii este autocefalia Bisericii Ortodoxe Moldoveneşti. În lumina ei şi din această perspectivă se desluşeşte cu adevărat ce se întâmplă astăzi în şi cu Mitropolia Basarabiei – inclusiv cu cele „patru episcopii istorice" (în locul celor două, singură Episcopia Cetăţii Albe – Ismail fiind sufragană Chişinăului în perioada interbelică). Dar mai ales în legătură cu Episcopia Dubăsarilor şi a toată Transnistria, a cărei importanţă devine strategică din perspectiva unui scontate autocefalii în stânga Prutului.
O idee „îngheţată" şi reîncălzită
Dar să o luăm cu începutul. Ispita autocefaliei a existat încă de la reactivarea Mitropoliei Basarabiei, dar enormitatea unui asemenea proiect a blocat orice iniţiativă consistentă în această direcţie. Ideea a intrat în adormire, dar nu a ieşit din joc definitiv. Este scoasă la lumină cu intermitenţe, iar acum doi ani începuse să se reactiveze şi plutea, tacit, în aerul Chişinău, dar nu numai. Şi la Bucureşti au existat voci care o acreditau discret – şi nu prea.
În ciuda faptului că nu agreez asemenea strategie, mă văd nevoit să (mă) citez într-un interviu acordat, la 11 august 2007, ziarului FLUX. Una dintre raţiunile pentru care am acordat acest interviu a fost şi resuscitarea ideii cu pricina. Redacţia a aşezat declaraţia mea relativ la „autocefalie" sub un subtitlul relevant: „Autocefalia" ca expresie absolută a moldovenismului. Reproduc acum o parte din răspuns: „A fost iniţiat la începutul anilor 90, dar a fost susţinut ulterior cu consecvenţă. Preşedintele Lucinschi, de pildă, l-a promovat la Constantinopol, dar a primit un răspuns negativ de la Patriarhul Ecumenic. În esenţă, o Biserică autocefală moldovenească nu poate exista pentru că nu pot exista două Biserici autocefale româneşti, în condiţiile în care nu există o „etnie moldovenească" capabilă să fundamenteze eclezial şi etnic un asemenea proiect".
Politic vorbind, asta înseamnă autocefalia.
Autocefalia ca strategie eclesială
Ideea a fost vehiculată şi ca strategie bisericească – nu politică. Distincţie fundamentală. Momentul a fost cel al întâlnirii dintre reprezentanţii Patriarhiei Române şi cei ai Patriarhiei Rusiei de la Mănăstirea Troian (Bulgaria), 22 noiembrie 2007, unde se discuta situaţia Mitropoliei Basarabiei şi al cărei efect a fost nul. Ideea a fost expresia unei exasperări şi lansată ca un argument ultim într-o discuţie care nu ducea la nimic. Miza era nu un scop în sine, ci un scop pentru sine, o strategie pentru împăcarea şi conlucrarea celor două Mitropolii care funcţionează astăzi peste Prut, o tentativă de a depăşi o situaţie blocată.
Dar această idee, atâta cât a fost susţinută în acele momente, nu a fost niciodată un proiect politic sau geopolitic.
Pentru că nici nu putea fi.
Autocefalia ca idee politică sau de ce a tăcut domnul Cubreacov
Ideea autocefaliei îşi schimbă iarăşi regimul de funcţionare şi redevine politică. Deloc surprinzător, reapariţia pe scenă se petrece la Chişinău. Surprinzător, cel care o (re)lansează nu este altul decât domnul Cubreacov, deputat în Parlamentul de la Chişinău.
În 3 şi 5 august 2008, invitat în cadrul unor emisiuni televizate la un post privat de la Chişinău, domnul Vlad Cubreacov lansează public ideea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Moldoveneşti. Mărturisesc că perplexitatea mea, şi nu numai a mea, a fost mare. Aşteptam o clarificare, o lămurire din partea domniei sale. Clarificare care nu a mai venit.
Mai mult decât atât, pe 14 august 2008, poziţia domnului Cubreacov din respectiva apariţie televizată faţă de autocefalie este contestată vehement în presa de la Chişinău, sub o semnătură colectivă. Acuzaţiile sunt grave: „Această idee revoluţionară [a autocefaliei] îl obsedează pe Vlad Cubreacov încă din 1990, când a şi înscris-o în programul Frontului Popular la Congresul II al partidului". Pe 15 august, publicaţia cu pricina reia articolul împotriva domnului Cubreacov, care tace şi de data asta (textul respectiv se află, cu siguranţă, în minuţioasa arhivă a domniei sale).
De atunci încolo, nu a existat nici o replică din partea domnului Vlad Cubreacov pe tema aceasta, deşi multă lume o aştepta.
„Evoluţii istorice faste… diferite de precedentele interbelice"
Domnul Vlad Cubreacov este un om politic. Iar ideea de autocefalie, sugerată
din acest unghi, este firesc să stârnească controverse. Mai ales atunci când vine din perspectiva unui program politic care, de vreun an încoace, nu (mai) este incompatibil cu asemenea proiecte.
Să fiu bine înţeles: domnule Vlad Cubreacov are tot dreptul din lume să se angajeze în orice proiect politic, să se raporteze la perioada interbelică cum doreşte şi să susţină orice proiect în legătură cu viitorul Mitropoliei Basarabiei. Inclusiv cel legat de autocefalie, la care se referea, probabil, când încuraja în textul său „evoluţii istorice faste, dar diferite de precedentele interbelice".
Dar să ne-o spună. Nu de alta, dar să ştim despre ce discutăm cu adevărat. Şi să nu mai încercăm să patinăm printre sofisme sau pretinse consecvenţe morale sau de orice altă natură.
Dan Dungaciu
PS: am sesizat, fără satisfacţie, că nici chiar domnul Cubreacov nu a fost pe deplin convins de replica pe care mi-a livrat-o şi a simţit nevoia unor întăriri. Proba cea mai elocventă este tocmai interviul acordat după intervenţia domniei sale de ÎPS Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor şi preluat şi de Agenţia Romanian Global News (27.02.09).
PPS: mulţumesc Agenţiei Romania Global News pentru bunăvoinţa de a publica aceste precizări. Sper că toate publicaţiile sau site-urile care au preluat replica domnului Cubreacov – „Cine încearcă să delegitimeze Mitropolia Basarabiei" – vor avea decenţa şi minima onestitate profesională de a publica şi precizările subsemnatului. Totuşi, amicale.
