Populaţia preferă să cumpere valută în numerar

În mai volumul operaţiilor pe piaţa valutară în numerar a crescut cu 2,4%, pînă la $271,2 mil., în special în baza cumpărării de valută.

După cum transmite INFOTAG cu referire la raportul Băncii Naţionale a Moldovei (BNM), pe piaţa valutară internă în numerar au fost procurată valută echivalentă a $219,3 mil., cu 15,5% mai mult decît în aprilie. În acelaşi timp, în vînzare au fost puse $51,9 mil. (-30,7%).

Populaţia şi-a manifestat interesul mai ales la euro, căruia îi revine 66,1% din operaţii, iar cota de cumpărare a acestei monede a fost de 68,1%.

În opinia experţilor, "motivul la cererea crescută la euro a fost provocat de zvonurile difuzate de presa locală şi străină precum că dolarul, ca valută mondială de rezervă, în fiecare zi cedează din poziţii".

"În Moldova cererea la moneda euro în numerar este confirmată, întîi de toate, de operaţiunile pe piaţa imobiliară, a loturilor de teren, pe piaţa auto, în ultimii ani populaţii preferînd să estimeze preţul la aceste obiecte în euro. Circulaţia monedei euro este confirmată şi de remitenţele gastarbaiterilor moldoveni, care în ultimul timp tot mai puţin au încredere în bănci şi preferă să rişte, transmiţînd banii prin persoane de încredere sau prin transportul de mărfuri care efectuează curse în zona europeană", a menţionat unul din experţi.

Potrivit lui, tendinţa de euroizare a pieţei financiare a Moldovei va continua pînă la stabilizarea crizei economice şi la clarificarea situaţiei privind viitorul dolarului SUA. Între timp, în luna mai circulaţia dolarului în republică s-a redus cu 4,7%, pînă la $82,2 mil.

Raportul BNM indică o creştere semnificativă a vînzărilor de grivnă ucraineană (16,7%), deşi cota sa în circulaţia monetară totală este nesemnificativă – $0,7 mil. sau 0,5%. Experţii consideră că "devalorizarea rapidă a grivnei ucrainene determină populaţia să scape de ea cît mai repede posibil".

Cota rublei ruseşti şi a leului românesc în circulaţia monetară în numerar a rămas practic neschimbată – 2,8% şi, respectiv, 0,3%.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare