Portugalia a cerut ajutor financiar Comisiei Europene

Guvernul portughez "a decis chiar astăzi să adreseze o cerere de asistenţă financiară Comisiei Europene", a anunţat miercuri seară primul ministru Jose Socrates în timpul unei alocuţiuni televizate. Cererea de ajutor a fost imediat confirmată de Bruxelles.

După ce a rezistat luni de zile la presiunile pieţelor, dar şi în faţa partenerilor săi europeni, Jose Socrates a justificat această cerere prin respingerea de către parlament a noului program de austeritate care, a spus el, "a agravat în mod dramatic situaţia financiară a ţării". "Sunt ferm convins că ea se va agrava şi mai mult dacă nu se face nimic", a adăugat Socrates, care a demisionat la 23 martie după ce a fost dezaprobat de parlament, deschizând calea alegerilor legislative anticipate, prevăzute la 5 iunie.

"După cum ştiţi, m-am luptat pe tot parcursul anului trecut să nu se ajungă aici. Respingerea programului de stabilitate şi creştere, precum şi criza politică au slăbit ţara", reprezentând "o ameninţare reală asupra finanţării republicii, a sistemului bancar şi a economiei", a declarat primul ministru demisionar.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare