Bunelul o duce în fiecare dimineață cu mașina la școală. Sofia e înscrisă la Unitatea de Educație Incluzivă (UEI) din orașul Ialoveni. Are tulburare de spectru autist (TSA) și, la 10 ani, nevoie permanentă de prezența unui adult. Bunica e asistentă personală și o însoțește la școală. Ca bunica să aibă un răgaz, cu Sofia vine uneori mama ei, Irina Timoșenco.
Jos, jos, jos,
Sus și jos, sus și jos,
Jos, jos, jos!”
Cântecelul de bună dimineață marchează fiecare început de zi pentru cei 25 de copii de la centru. Fiecare în cerculețul lui, ajutați de un specialist, de asistentul personal (de regulă, un părinte) sau de sine stătător, copiii flutură din mânuțe în sus și-n jos, se întorc la stânga și la dreapta și fredonează piesa veselă care răsună în boxe.
După o gustare rapidă, la centru încep activitățile setate după nevoile fiecărui copil: munca cu logopedul, psihologul, kinetoterapia, instruirea din partea cadrului didactic de sprijin, lucrul individual și în grup. Însă copiii nu rămân izolați în instituție. Fiecare este înmatriculat în liceu în clasa corespunzătoare vârstei sale. Conform capacității și potențialului pe care le au, unii dintre ei merg la lecțiile obișnuite împreună cu elevii școlii.
Un progres cu care se mândrește Marina Costandoi este faptul că Sofia a învățat să citească.„Am început să lucrăm cu litera inițială a cuvântului, să-i dezvoltăm auzul fonematic ca să perceapă cu ce literă începe. Se descurcă și cu cifrele, face corelația cifră - cantitate. Cu ghidare și ajutor, și adunarea o face binișor.”
Irina nu-și imaginează cum ar fi fost dezvoltarea Sofiei fără centru. „Dacă n-ar fi fost unitatea, nu știu ce aș fi făcut... La școala obișnuită nu poți s-o dai, iar acasă să ții copilul...”, spune ea cu un oftat. La unitate, în schimb, părinții sunt ghidați cum să lucreze cu copiii acasă și pe ce să pună accent.
„Dacă elevii erau la început mai rezervați, astăzi ei sunt mult mai pregătiți și îi primesc cu simpatie pe colegii de la unitatea de incluziune. Întotdeauna se oferă, îi ajută să urce, să coboare scările [...] Dacă în generațiile de dinainte mai arătau cu degetul, își mai permiteau remarci, astăzi așa ceva nu se întâmplă. Chiar și societatea e mai pregătită”, e concluzia Ruslanei Chihai.
Capacitatea centrului este, însă, la limită. Deocamdată, acest model de incluziune nu a fost replicat în Moldova, iar părinți doritori să-și înscrie aici copilul cu dizabilitate severă sunt foarte mulți. „Și părinții sunt vulnerabili [...] Avem o familie care s-a mutat din Nisporeni în Ialoveni anume din acest motiv”, povestește Rudoi. „S-au bucurat atât de mult că au putut să-și înmatriculeze copilul la școală și să fie beneficiari ai unității!”
„Dezvoltăm și partea de autodeservire, de pregătire către viață independentă. Ieșirile noastre în comunitate sunt și pentru a deprinde comunitatea să-i cunoască”, spune Silvia Rudoi.
Irina Timoșenco speră că Sofia va reuși să fie încadrată în câmpul muncii în viitorul îndepărtat. Atuul ei e faptul că îndeplinește ușor instrucțiuni. „Dacă îi dau sarcina, ea o face până la urmă și e împăcată. Poate pe viitor vom merge pe ideea asta cu instrucțiunile”, spune femeia. „Poate alegem un domeniu simplu, chiar și în alimentația publică. Sau poate spre tehnologie, că ei îi place să lucreze la tabletă, cu telefonul.”
- Acest articol este parte a campaniei naționale de schimbare a atitudinii societății vizavi de copiii cu dizabilități și cerințe educaționale speciale și promovarea educației incluzive, cu sloganul „Învățăm împreună”, desfășurată de Ministerul Educației și Cercetării, Centrul Republican de Asistență Psihopedagogică și UNICEF Moldova.
Fotografii de Ernest Todiev