Premierul Ucrainei şi Guvernul pe care îl conduce acesta au demisionat astăzi, relatează AFP citată de Mediafax.
„Preşedintele Viktor Ianukovici a acceptat demisia premierului Mikola Azarov, dând curs unei solicitări din partea acestuia”, a anunţat Serviciul de presă al preşedinţiei, precizând că potrivit legii ucrainene demisia premierului antrenează demisia întregului Guvern.
Azarov şi-a prezentat demisia motivând-o prin alegerea sa ca deputat în urma alegerilor legislative de la sfârşitul lui octombrie. Acesta a ocupat primul loc pe lista Partidului Regiunilor al preşedintelui Ianukovici. Un număr de miniştri au fost aleşi, de asemenea, în Parlament, tot în cadrul acestui scrutin.
Şeful statului a însărcinat Guvernul cu gestionarea afacerilor curente, până la nominalizarea unor succesori.
Azarov conducea Guvernul de la alegerea lui Ianukovici în funcţia de preşedinte, la începutul lui 2010.