Un preot din municipiul Chișinău este acuzat de pornografie infantilă. Potrivit Procuraturii Generale, acesta a descărcat de pe Internet în computerul personal conținut pornografic cu minori pe care îl viziona periodic.
De comiterea aceloraşi infracţiuni sunt învinuiţi şi alţi trei bărbaţi din capitală, care, de asemenea, au deţinut şi importat 115337 imagini atât video, cât şi foto cu caracter pornografic.
Conform raportului de expertiză al Agenţiei de Stat pentru Protecţia Moralităţii, în fişierele video depistate la învinuiţi sunt realizate rapoarte sexuale cu implicarea evidentă a minorilor. Potrivit sursei, procurorii investighează dacă învinuiţii au folosit pe acestea în scopuri comerciale pentru distribuirea altor persoane.
Învinuiţii au vîrste cuprinse între 32 şi 52 de ani şi au interdicţia de a părăsi ţara pînă la pronunţarea sentinţelor. Dacă vor fi recunoscuţi culpabili de cele incriminate, inculpaţii riscă pedepse de pînă la 3 ani de închisoare.