Preşedintele regiunii Sicilia, Raffaele Lombardo, şi-a dat demisia marţi seara, după patru ani de preşedinţie, informează Agerpres citând La Repubblica.
După ce a prezentat un plan de reducere a cheltuielilor şi de reorganizare a administraţiei publice regionale, pentru a evita falimentul Siciliei, guvernatorul insulei din sudul Italiei şi-a dat demisia, după cum îi promisese premierului Mario Monti în cardul unei întâlniri la Roma.
Premierul italian, preocupat de riscul de faliment al regiunii autonome Sicilia, îl convocase pe 24 iulie la Roma pe Raffaele Lombardo şi îi solicitase un plan de reducere a deficitului şi de reorganizare a administraţiei publice a regiunii, plan care va trebui să fie realizat în scurt timp. Monti subliniase atunci necesitatea de a analiza toate aspectele financiare ale bugetului Siciliei, care are un deficit de peste cinci miliarde de euro.
Raffaele Lombardo şi-a dat demisia marţi, 31 iulie, şi a anunţat că alegerile regionale din Sicilia se vor desfăşura pe 28 şi 29 octombrie 2012.
Lombardo, acuzat de clientelism şi de colaborare cu mafia de Parchetul din Palermo, a declarat însă că „nu este adevărat că Sicilia nu are conturile în ordine. Regiunea are un buget stabil şi finanţe sustenabile”.