Presedintia UE solicita o perspectiva clara de aderare a R. Moldova

Moldova.ORG — Danilo Tuerk, Preşedintele Sloveniei, ţară care deţine actualmente preşedinţia Uniunii Europene, solicită prezentarea unei perspective clare de aderare a R. Moldova şi a Ucrainei la Uniunea Europeană (UE). Problema extinderii UE precum şi necesitatea urgentării procesului de integrare europeană a ţărilor din Balcanii de Vest şi Turcia au fost printre principalele subiectele abordate de Danilo Tuerk în Declaraţia sa de la Strasbourg, transmite Deutsche Welle”, citat de presa de la Chişinau.

Un instrument util, pentru R. Moldova, în vederea susţinerii programului de reforme democratice şi economice şi avansarea în aspiraţiile sale de aderare la Cominitatea Europeană este, în opinia europarlamentarilor, Planul de Acţiuni R. Moldova – UE, adoptat de Paplament în februarie 2005. Documentul se mai află şi acum în centrul programului naţional de reforme al Guvernului. UE si R. Moldova au decis să menţină Planul de Acţiuni, ca instrument de consolidare a reformelor şi relaţiilor, şi în perioada de după luna februarie 2008.

De asemenea, Comisia Europeană şi-a arătat disponibilitatea de a reflecta asupra solicitării R. Moldova de a semna un nou acord în baza continuităţii progreselor, dar numai în funcţie de concluziile Raportului privind progresele de ţară în realizarea Planului de Acţiuni R. Moldova – UE. Comisia Europeană va ţine cont şi de eficienţa cu care autorităţile moldovene vor pune în aplicare legislaţia adoptată conform cerinţelor Planului de Acţiuni. În plus, guvernarea va trebui să susţină un test de democraţie în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 2009 şi să diminuieze numărul cazurilor pierdute de R. Moldova la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului.

În Raportul de Progres al Comisiei Europene privitor la implementarea Planului de Acţiuni R. Moldova – UE, prezentat la începutul acestei luni, se arată că „în ansamblu, a fost realizat un progres bun în majoritatea domeniilor. În acelaşi timp, implementarea efectivă a reformelor rămâne o provocare. Aceasta se referă mai cu seamă la reformele în domeniile justiţiei, luptei împotriva corupţiei, asigurarea libertăţii presei, îmbunătăţirea condiţiilor de dezvoltare a business-ului şi a climatului investiţional". – Moldova.ORG

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.