De Larisa Muntean/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Procurorii francezi au cerut unui tribunal din Paris să respingă cazul de corupţie împotriva fostului preşedinte Jacques Chirac.
Recent, procurorii au susţinut că nu există suficiente dovezi pentru a merge mai departe cu cazul.
Domnul Chirac este acuzat de deturnare de fonduri publice între 1977 şi 1995, perioada când a îndeplinit funcţia de primar al Parisului.
El este suspectat de crearea unui număr de locuri de muncă municipale inexistente şi de atribuirea lor membrilor partidului său politic, folosind eficient banii publici pentru a-şi plăti staff-ul din campaniile electorale.
Dar acum procurorii spun că nu sunt suficiente dovezi pentru a demonstra că locurile de muncă au fost într-adevăr false.
Domnul Chirac a negat acuzaţiile. El a participat la proces după ce avocaţii săi au susţinut că are probleme cu memoria şi nu este capabil să participe la proces.
Dacă va fi condamnat, fostul politician în vârsta de 78 de ani riscă până la 10 ani de închisoare şi o amendă de 210.000 de dolari.
El a avut imunitate în ce priveşte urmărirea penală în perioada în care a fost preşedinte: din 1995 până în 2007.
Domnul Chirac este primul fost şef de stat de după al doilea război mondial care se confruntă cu acuzaţii.