Președintele Igor Dodon a prezentat marți, 28 februarie, un proiect de modificare a Constituției care i-ar permite să dizolve Parlamentul în alte cinci cazuri decât cele prevăzute în textul actual al Legii Supreme. Proiectul va fi transmis deputaților cu îndemnul de a-l susține.
În cazul în care, până pe 24 martie propunerea nu va întruni 34 de semnături, Igor Dodon promite că va demara procedura de revizuire a Constituției “în baza inițiativei populare”.
Astfel, Igor Dodon propune ca președintele Republicii Moldova să poată dizolva Parlamentul în următoarele cinci cazuri:
1. După consultarea fracțiunilor parlamentare.
2. Parlamentul nu a implementat, în termen de 12 luni, voința poporului exprimată prin referendumul consultativ.
3. Referendumul republican privind demiterea președintelui Republicii Moldova s-a soldat cu rezultat negativ sau a fost confirmată nevalabilitatea lui de către Curtea Constituțională.
4. Parlamentul nu a adoptat Legea bugetului de stat în termen de 2 luni de la începutul exercițiului financiar.
5. Dizolvarea Parlamentului prin referendum, inițiat de președintele ţării.
În prezent, modificarea Constituției o poate face Guvernul, Parlamentul prin 34 de semnături ale deputaților sau poate fi realizată prin referendum.