Zeci de mii de angajaţi din sistemul medical, îmbrăcaţi în halate albe, au manifestat marţi la Madrid faţă de tăierile bugetare care afectează sectorul sănătăţii şi faţă de intenţia Guvernului regional de a privatiza spitalele şi dispensarele, relatează Mediafax citat de Moldova.ORG.
Potrivit sursei, pancarte precum „Sănătatea nu se vinde, ea se apără”, „Tăierile din sănătate ucid” şi „Se vinde sănătatea” au împânzit oraşul.
Cei 75 mii de salariaţi din sectorul medical public din Madrid şi regiunea acestuia au fost chemaţi să protesteze la încheierea unei greve de două zile, care se va relua la 4 şi 5 decembrie. Specialiştii au făcut apel la o grevă pe termen nelimitat.
Ţinta nemulţumirii lor o constituie tăierile coordonate de Guvernul regional de la Madrid, de dreapta, pentru 2013 în domeniul sănătăţii publice şi privatizarea prevăzută a şase spitale şi 27 de dispensare din totalul de 270 din regiune.
Implicat într-o cură de austeritate istorică, Guvernul lui Mariano Rajoy vrea să economisească şapte miliarde de euro pe an în domeniul sănătăţii, un efort care se repercutează asupra finanţelor regiunii.