Protestul lui Voronin

Presedintele Voronin a protestat impotriva boicotului vinurilor moldovenesti, mergind la Moscova, la summitul CSI, cu mina goala, fara sa-i duca lui Putin traditionalul pachet cu vin si coniac moldovenesc.

Despre aceasta a povestit, amarit, Voronin in persoana, in fata radioascultatorilor postului moscovit “Eho Moskvi” (“Ecoul Moscovei”), in seara de vineri, inainte de cina comuna a presedintilor statelor CSI. Putin o fi fost informat de actiunea lui Voronin, caci vinul n-a lipsit de la masa de receptie – era vin frantuzesc, pe care l-o fi adus, probabil, Jaques Chirac. Protestind, Voronin se contrazice pe sine insusi: la 11 iulie el nu vedea nici o motivatie politica in sistarea importurilor vinurilor moldovenesti de catre Rusia (dupa ce declarase la Bruxelles ca problemele economice pe care ni le creeaza Moscova sunt pretul pe care trebuie sa-l platim pentru independenta noastra).

Presedintele RM spera sa aiba o intilnire “bilaterala” cu Putin, pentru a “dezgheta in mod considerabil starea relatiilor moldo-ruse”. Dar Putin a evitat in mod evident o intilnire “bilaterala” cu el, dar si cu ceilalti sefi de state ai CSI. (Chiar si intilnirea promisa lui Saaakasvili a fost anulata in ultimul moment, pentru a nu provoca gelozia celorlalti “omologi”.)

Asa ca Voronin a batut degeaba drumul la Moscova. Summitul s-a redus la o ora si jumatate de discutii pe tema “reformarii CSI”, in care nu mai crede nimeni, cu exceptia presedintelui RM, si la spectacolul alergarii de cai, care incepe sa devina o traditie a summiturilor neformale de la Moscova.

Dupa raspunsurile bataioase, dupa reprosurile pe care le-a facut autoritatilor ruse in cadrul mentionatului interviu, se poate deduce ca Voronin stia deja ca nu are sanse sa discute cu Putin in particular. Tinind cont de faptul ca rusii nu au ocazia sa-l auda si sa-l vada in fiecare zi, impresia generala in urma interviului ar putea fi pozitiva. Ei au aflat urmatoarele: ca Rusia sprijina regimul separatist, in pofida tratatului de baza moldo-rus in care Federatia Rusa recunoaste integritatea teritoriala a RM si condamna separatismul in toate manifestarile sale; ca fortele pacificatoare si-au incheiat misiunea si trebuie inlocuite cu observatori; ca referendumul transnistrean, al optulea la numar, nu va rezolva nimic, dar Chisinaul este nelinistit de declaratiile unor deputati rusi care vad in acest referendum o cale de recunoastere si alipire a Transnistriei la Federatia Rusa; ca declaratiile lui Lavrov privind renuntarea Chisinaului la neutralitate sunt false si ca, in ultimele sase luni, Voronin a rostit cuvintul “neutralitate” de 20 de ori; ca Transnistria este “raiul” contrabandistilor; ca Moscova nu a trimis Chisinaului nici un act privind calitatea vinurilor moldovenesti; ca RM a platit gazul rusesc la pretul platit de tarile baltice; ca de la 1 ianuarie 2006 pina la 16 ianuarie 2006, RM a fost unicul stat european caruia i-a fost inchis robinetul si sistata livrarea gazelor naturale, supravietuind doar cu ajutorul lui Iuscenko si al Ucrainei; ca, peste noapte, „Gazprom”-ul refuza proiectele investitionale, propuse de Chisinau, pe care le accepta ziua; ca problemele vinului si gazelor reprezinta pretul pe care RM trebuie sa-l plateasca pentru integritatea sa teritoriala…

Acum zece zile, Voronin spunea ca in spatele sporirii preturilor la gaze si a campaniei indreptate impotriva vinurilor moldovenesti in Rusia nu exista alta motivatie, decit cea economica. Asemenea zigzaguri verbale sunt umilitoare pentru un presedinte al unui cogeamite stat suveran si independent, dar umilitoare si pentru Rusia, prin presupunerea ca acolo nu s-ar cunoaste ce spunea el ieri sau alaltaieri. La fel de penibile au fost si momentele cind Voronin vorbea cu optimism debordant despre viitorul CSI si atasamentul populatiei din RM fata de CSI (“la noi in Moldova, lumea e pentru CSI”), cind sondajele arata ca majoritatea moldovenilor sunt pentru integrarea in UE. Daca moldovenii sunt atit de atasati ideii CSI, de ce i-ar dirija Voronin spre UE? Impresia ca presedintele RM era fals, nesincer era intarita si atunci cind el manifesta o “grija” exagerata pentru reputatia Rusiei in mediul populatiei din RM sau declara ca actiunile Moscovei sunt indreptate impotriva… comunistilor.

Spre final, raspunsurile lui pareau sa degajeze un intens iz electoral, el descriindu-le rusilor uimitoarele “realizari” ale PCRM: “noi am ridicat pensiile de 5 ori (care este marimea reala a majorarilor el nu a spus, “fireste”), „noi am indreptat in stiinta numai de sase ori mai multe mijloace…” Presedintele parea sa fi uitat ca, desi era filmat de o echipa TVM, se afla in alta parte.

Oricum, de la o vreme, Voronin nu rateaza nici o ocazie sa ia niste “pastile” de lauda de sine, ceea ce vorbeste si despre o anumita stare psihica. Limbajul incoerent, improvizat, aproximativ (“govoril na etoi embleme NATO”), care luneca pe alocuri in jargon (“moi rebiata podscitali…”), dadea impresia unei aparitii intimplatoare, fictive, nu cadra cu pretentia unui presedinte modern, de factura europeana.

Sa le vorbesti moscovitilor ca unor ex-colhoznici nenorociti, infricosati de tranzitie, e nu numai un semn al lipsei de respect fata de auditoriu, al lipsei de exigenta, de criterii clare de imagine. E ca si lipsa unei politici externe in general.  // Jurnal de Chisinau

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.