Reactii ale partidelor politice din R. Moldova privind decizia de declarare unilaterala a independentei Kosovo

Mai multe partide si lideri politici din Republica Moldova au reactionat prin declaratii si luari de atitudine privind decizia de declarare unilaterala a independentei Kosovo, transmite DECA-press.
In context, Partidul Popular Republican (PPR) este de parerea ca decizia de declarare a independentei Kosovo va avea repercusiuni asupra reglementarii problemei transnistrene.
Nicolae Andronic, liderul PPR, a spus ca, in primul rand, declararea independentei Kosovo isi va lasa amprenta asupra promotorilor ideii de separare a Transnistriei; in al doilea rand – asupra populatiei din stanga Nistrului.
In opinia sa, dupa declararea independentei Kosovo, practic, nu mai exista sanse ca problema transnistreana sa fie solutionata in conformitate cu actuala Constitutie a Republicii Moldova.
Nicolae Andronic crede ca „nesolutionarea problemei transnistrene pana la declararea independentei Kosovo este o dovada a incapacitatii si nedorintei guvernarii comuniste de a o rezolva”.
Liderul Partidului Popular Crestin Democrat (PPCD), Iurie Rosca, a declarat, cu referinta la acest subiect, ca Moldova trebuie sa evite orice analogie cu situatia din fostul spatiu iugoslav. El a spus ca Moldova trebuie sa faca tot posibilul pentru a mentine solidaritatea si unitatea nationala asupra opticii prin care trebuie rezolvat diferendul transnistrean.
In opinia lui Iurie Rosca, Republica Moldova trebuie sa-si reafirme pozitia clara asupra propriilor interese nationale, ca si asupra raporturilor cu marii actori internationali angajati in procesul de identificare a celor mai optime cai de solutionare a diferendului transnistrean.
„Situatia din Kosovo si cea din regiunea transnistreana sunt absolut diferite si nu trebuie de facut paralele intre cele doua probleme”, considera Alianta „Moldova Noastra” (AMN).
Victor Osipov, purtatorul de cuvant al AMN, sustine ca in Transnistria nu exista un conflict etnic, religios sau din punct de vedere teritorial istoric.
„Problema transnistreana este una politica, care a aparut dupa destramarea URSS pentru a impiedica afirmarea Moldovei ca stat independent. Deci, nu putem spune ca e aceeasi situatie ca si in Kosovo”, a mentionat el. // DECA-Press

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.