Am fost curioasă să citesc cartea sexologei Natalia Pavalachi pentru că o urmăresc de ani buni pe Instagram. O apreciez și am un fel de bucurie aproape răutăcioasă că noi am fost primii care i-au oferit platformă de exprimare în limba română hăt în 2017.
Natalia e sexologă, originară din Chișinău, care locuiește mai bine de 15 ani în Elveția. Alege-mă iar și iar e o invitație către o călătorie interioară dureroasă, dar necesară, cu ajutorul experiențelor personale ale Nataliei, dar și ale clienților săi. A fost frumos să o cunosc la „foc încet” în cele peste două sute de pagini.
Curiozitatea mea n-avea margini și pentru că Natalia a vorbit mult despre scriere, editare, despre cum e să stai la cârma acestor procese când ai clienți la cabinet (are un cabinet sexologie în orașul elvețian Lausanne de mai bine de zece ani), trei copii, soț, o comunitate mare pe Instagram, pasiuni și… ADHD. Să vorbești deschis despre dificultățile prin care treci încercând să jonglezi cu aceste roluri nu e doar un act de vulnerabilitate. E și un bine public – în acest fel oferi femeilor care te urmăresc tabloul complet, nu le livrezi o versiune ușoară și machiată a succesului și nu le faci să se simtă prost pentru că ele nu reușesc atât de multe. Fiecare succes vine cu multe compromisuri, sacrificii din celelalte roluri și efort. Cartea Nataliei e produsul efortului ei.
Cartea asta e valoroasă pentru că e foarte bine ancorată în contextul nostru est european, nu e despre Natalia, e despre noi toți și despre toate comportamentele noastre nefuncționale, care nu-s chiar ale noastre. Le moștenim și le purtăm ca pe niște pietroaie în spate. Povestea Nataliei și a clienților săi e despre aceste pietroaie care pot fi îmblânzite și date jos prin cunoaștere, muncă, acceptarea vulnerabilități și ajutorului.
Ne face cunoștință cu familia sa internă (Mica Tăsica, Neznayka, Mica Natașa-Lambada, Natașa Buldozer și La Bobonne) și ne provoacă să privim înăuntru și să cunoaștem, poate pentru prima dată, personajele din noi. Cine suntem când suntem jucăuși? Cum ne manifestăm când suntem în papucii adultului sănătos? Cu cine semănăm când intrăm în rolul părintelui exigent?
La fel de valoroase mi s-au părut poveștile clienților săi de la cabinet pe care le-a publicat în carte cu acordul lor. Cititorii vor afla că niciodată problemele legate de sex nu sunt despre sex. Sunt frici, tipare, traume, nesiguranțele noastre din relația cu îngrijitorii primari, din experiențele noastre din copilăria mică și mare.
Am apreciat mult relatările din propria sa viață de cuplu printre poveștile pacienților. A dat greutate cărții și a dezgolit-o pe Natalia așa cum nu a reușit să o facă niciun proiect de-al său de până acum. Terapeuții au uneori dificultăți în relația cu sine, partenerul. Terapeuții merg și ei la alți terapeuți.
Am apreciat și felul în care se cunoaște pe sine prin prisma relației cu copiii. Când simți presiune în piept care aproape te împiedică să respiri atunci când copilul tău te cheamă la joacă, nu e despre plictiseala jocului și nu e tot timpul despre oboseală, dar despre lipsa alegerii. Un copil de trei ani nu te va întreba niciodată dacă vrei să te joci. El vrea să te joci cu el, ești sursa jocului său. Nu e ușor să intri într-o activitate pe care n-ai ales-o dacă alegerea și consimțământul n-au făcut parte din meniul tău în copilărie, adolescență. În special persoanele care au trecut prin violență au fost private de puterea de a alege.
Natalia dedică a doua parte a cărții violenței în cuplu și o abordează prin prisma unui cuplu care se confrunta cu această problemă și a fost de acord să facă terapie gratuită cu Natalia cu condiția ca povestea lor să apară în carte.
Am urmărit cu sufletul la gură parcursul lor și am sperat la un happy end, deși eram conștientă că în viața de cuplu nu există un singur final fericit, e o muncă și o realiniere continuă. A fost interesant să urmăresc evoluția și deschiderea celor doi de la o ședință la alta, micile victorii care se simt mari, până la prima recidivă.
Cititorii vor afla cât de important e să ai un expert în fața ta care să „traducă” ce zice celălalt în limbajul atașamentului său. În postfața cărții Natalia scrie că această carte a fost o terapie pentru ea. Eu zic că și pentru noi.
Fotografii de Tania Cristea de la lansarea cărții la Cărturești Chișinău
