De la declararea Independenţei şi până în prezent, cu mici excepţii, unele şi aceleaşi persoane, dar sub diferite măşti (agrarieni, socialişti, inter-frontişti, social-democraţi, centrişti), s-au perindat la guvernare. Toţi însă provin dintr-o singură oală – nomenclatura comunistă şi/sau comsomolistă. Numai câte au promis aceşti politicieni: rezolvarea conflictului transnistrean, consolidarea relaţiilor de bună vecinătate cu România şi Ucraina, circulaţia liberă (fără vize) a cetăţenilor RM în Europa, triplarea pensiilor şi a salariilor, garantarea tuturor formelor de proprietate şi, înainte de toate, a proprietăţii private, garantarea libertăţii de exprimare…
Dacă în 2001 promiteau aderarea la Uniunea Rusia-Belarus, deja în 2005 au schimbat brusc macazul, venind în faţa electoratului cu lozinci proeuropene. Acelaşi şiretlic îl aplică şi acum, în 2009: „Moldova europeană o construim împreună!”. Sloganurile s-au reorientat spre Vest, „oiştea” însă a rămas spre Est. Una declarăm la Bruxelles, alta cerşim la Moscova. Adevărul însă nu poate fi ascuns: eradicarea corupţiei, atragerea investiţiilor, deschiderea locurilor noi de muncă, stimularea producţiei, diversificarea pieţelor de desfacere şi încă mulţi alţi paşi concreţi, având drept scop integrarea în UE, pot fi realizaţi doar prin schimbarea clasei politice. Numai aşa vom scăpa de sărăcie şi de frică. Pentru că acolo unde domină frica nu mai rămâne loc pentru nimic.
În anii ’70 ai secolului trecut, la Helsinki, un grup de terorişti au încercat să deturneze un avion. După negocieri îndelungate şi eşuate, organele abilitate au decis să intervină în forţă. Teroriştii au fost capturaţi, pasagerii – eliberaţi. Însă o bună parte din ei au refuzat să părăsească avionul. Mai mult decât atât, aceşti pasageri trecuseră de partea teroriştilor, împotrivindu-se oamenilor legii. Fenomenul respectiv – când cei agresaţi pactizează cu agresorii – este numit astăzi sindromul Helsinki (sau Stockholm, după un caz similar la o bancă suedeză). Iată la ce poate să facă frica. Uneori, se creează impresia că şi moldovenii suferă de acest sindrom. Comuniştii şi pepecediştii au transformat R. Moldova într-un „avion”, ţinând „ostatici” cei aproximativ 3 milioane 500 mii cetăţeni. Partidele de opoziţie şi-au propus să elibereze „ostaticii”. Lupta este dură, acerbă, inechitabilă. În data de 5 aprilie se aşteaptă „asaltul” cel mare. Oare câţi dintre „ostatici” vor pactiza cu „teroriştii”? Oare câţi dintre ei vor accepta libertatea?
Recent, o cunoştinţă mai veche m-a întrebat dacă este adevărat ce vorbesc şi scriu comuniştii şi pepecediştii despre liderii Opoziţiei, despre unele personalităţi din cultură, mass-media etc. I-am răspuns că în politică, probabil, ca şi în religie, nu există formaţiuni inocente, respectiv, fără de păcate. Unii greşesc cu vorba, alţii cu fapta. Greşelile unora sunt regretabile, ale altora condamnabile. În viziunea Puterii, paiul din ochiul Opoziţiei este mai mare decât bârna din ochiul propriu, iar atunci când nu au suficiente argumente se aplică cele mai mârşave etichetări, calomnii, injurii. Dacă ar fi să dăm crezare tuturor inepţiilor lui Voronin şi Roşca, toţi intelectualii marcanţi ai Basarabiei sunt bandiţi, mafioţi, beţivi, gangsteri, masoni, kaghebişti ş.a.m.d. Loveşte şi murdăreşte, dezbină şi stăpâneşte! – acesta este principiul de care s-au condus şi se conduc cei doi apologeţi ai minciunii şi terorii ideologice roş-oranj, dar şi sateliţii lor.
Destinul este opera celor puternici şi scuza celor slabi. Sigur, există un determinism cosmic, dumnezeiesc, care ne pecetluieşte viaţa. Destinul însă, până la urmă, depinde şi de noi înşine. Dacă vom sta cu mâinile încrucişate, aşteptând pomană de sus, puţin probabil că vom schimba ţara asta. Pentru a trăi bine trebuie să muncim bine, trebuie să avem locuri de muncă bine plătite. Iar pentru aceasta, astăzi, R. Moldova are nevoie de ALTE ELITE. Elite formate din oamenii bine şcoliţi, instruiţi, care ştiu şi pot înfăptui reforme în numele poporului şi pentru popor. Numai o nouă clasă politică, o echipă de oameni tineri şi ambiţioşi, profesionişti şi necompromişi poate readuce republica pe făgaşul integrării europene, pe calea civilizaţiei şi progresului. O asemenea echipă există. Ea se numeşte Partidul Liberal Democrat din Moldova!
