Un cetăţean dintr-o ţară terţă care deţine o viză de lungă şedere într-un Stat Membru va putea călători pe teritoriul unui alt Stat Membru pentru o perioadă de trei luni, în orice interval de 6 luni, în aceleaşi condiţii ca şi deţinătorii unui permis de rezidenţă, potrivit unui regulament adoptat marţi de Parlamentul European. Această libertate de circulaţie nu ar trebui să constituie un risc de securitate, devreme ce va fi introdus şi un sistem de control şi alertă, se arată în text. Acest regulament ar trebui să intre în vigoare înainte de 5 aprilie 2010.
Potrivit actualei legislaţii europene, deţinătorii unei vize de lungă şedere într-unul din statele membre – cum ar fi, de exemplu, studenţii sau elevii care ar dori să participe la o călătorie de studiu într-un alt stat membru, cercetătorii, anumiţi membri ai familiei cetăţenilor statelor terţe şi cetăţenilor europeni – nu pot călători într-un alt stat membru pe durata şederii lor şi nu li se permite tranzitarea altor state membre la întoarcerea în ţara de origine, deoarece aşa este prevăzut în Convenţia Schengen.
De exemplu un student care deţine o viză de studiu în Belgia nu poate merge la o bibliotecă din Olanda pentru a obţine informaţii necesare pentru lucrarea de diplomă şi nu poate participa la o excursie de studiu la Barcelona: "este pur şi simplu inacceptabil", a declarat raportorul Carlos Coelho (PPE, PT). "Acesta este un exemplu al unei situaţii absurde ce poate apărea".
Noua legislaţie prevede ca viza de lungă şedere (viza pentru un sejur mai lung de trei luni) va avea aceleaşi efecte ca un permis de şedere în ceea ce priveşte libera circulaţie în spaţiul Schengen: cetăţenii unui stat terţ, deţinători ai unei vize de lungă şedere eliberată de unul din statele membre, pot călători într-un alt stat membru pentru trei luni, în orice interval de 6 luni, în aceleaşi condiţii ca şi titularul unui permis de şedere.
Perioada de validitate a vizelor de lungă şedere nu va depăşi un an. În cazul în care un stat membru permite unui străin să rămână pe teritoriul său mai mult de un an, viza de lungă şedere este înlocuită, înainte de expirarea perioadei sale de validitate, cu un permis de şedere.
Niciun risc adiţional de securitate
Străinii care deţin un permis de şedere valid pot circula liber, în temeiul acestui permis şi al unui document de călătorie valabil, cu condiţia "nu se afle pe lista naţională de alerte a statului membru în cauză".
Normele privind consultarea Sistemului de Informaţii Schengen (SIS) şi a celorlalte state membre în cazul unei alerte în momentul prelucrării unei cereri de permis de şedere ar trebui să se aplice şi prelucrării cererilor de viză de lungă şedere. Libera circulaţie a titularului unei vize de lungă şedere în alte state membre "nu ar trebui, prin urmare, să constituie un risc de securitate suplimentar pentru statele membre", se arată în text.
Ce se întâmplă dacă persoana rămâne mai mult de trei luni într-un alt Stat Membru?
Resortisanţilor ţărilor terţe care se află în situaţie de şedere ilegală pe teritoriul unui stat membru şi care sunt titulari ai unui permis de şedere valid sau ai unei alte autorizaţii care le oferă drept de şedere, emisă de un alt stat membru, cum ar fi o viză de lungă şedere, ar trebui să li se solicite să se deplaseze imediat pe teritoriul acelui alt stat membru.
Intrarea în vigoare a regulamentului
Regulamentul, adoptat cu 562 voturi pentru, 29 contra şi 52 de abţineri, ar trebuie să intre în vigoare înainte de 5 aprilie, dată la care va intra în vigoare şi Codul comunitar de vize.
Regulile legate de condiţiile necesare pentru obţinerea unei vize de lungă durată nu se vor schimba. De menţionat că acest regulament nu se aplică Regatului Unit, Irlandei şi Danemarcei.