Moldova.ORG — „Suntem foarte mulţumiţi de colaborarea fructuoasă dintre Guvern şi Fondul Monetar Internaţional (FMI), precum şi de rezultatele obţinute de conducerea Moldovei pe parcursul anului 2006 în depăşirea problemelor economice, legate de şocurile externe”, a menţionat Tomas Richardson, şeful Departamentului European FMI în cadrul întrevederii cu prim-ministrul Vasile Tarlev.
În cadrul întrevederii părţile au apreciat pozitiv nivelul înalt de colaborare şi încredere reciprocă, stabilit în vederea atingerii obiectivelor propuse.
Totodată oficialul FMI a informat că vizita actuală a echipei FMI la Chişinău este o vizită de lucru şi are ca obiectiv familiarizarea cu evoluţiile economice recente şi aprecierea performanţelor în cadrul programului susţinut prin mecanismul de finanţare pentru creştere economică, conform situaţiei din decembrie 2006, precum şi prognozele macroeconomice pentru anul 2007. În baza acestor evaluări vor fi stabilite subiectele, care urmează a fi discutate în cadrul misiunii oficiale următoare a FMI în Moldova.