Rosen Plevneliev este noul preşedinte al Bulgariei

De Larisa Muntean/ Chișinău / Moldova.ORG/ — Candidatul partidului de centru-dreapta GERB, Rosen Plevneliev, a obţinut 39,8% din voturi în primul tur al alegerilor prezidenţiale, ce a avut loc recent, în timp ce principalul său rival, socialistul Ivailo Kalfin, a primit 29,1% din sufragii.

Rezultatele au fost anunţate de Comisia Electorală Centrală după procesarea buletinelor de vot de la 97,6% dintre secţii, a declarat un purtător de cuvânt al CEC, Biser Troianov.

Fostul comisar european Meglena Kuneva, care a candidat ca independent, ocupă a treia poziţie, cu 14% din sufragii.

Rezultatele CEC confirmă realegerea primarilor din şase oraşe importante din ţară: Burgas, Gabrovo, Dobrici (unde au câştigat candidaţii GERB), Kardjali (unde a câştiga candidatul formaţiunii Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi a minorităţii turce) şi Kistendil şi Pazardjik (unde au câştigat candidaţi independenţi).

Realegerea primarului Sofiei, Iordanka Fandakova, din GERB, nu a fost confirmată încă.

Toianov a precizat că rata de participare va fi anunţată oficial după ce CEC va declara că un al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale va avea loc duminică, 30 octombrie.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.