Bilanţul persoanelor care şi-au pierdut viaţa în incendiile din Rusia a crescut la 34, a indicat, luni, Ministerul pentru situaţii de urgenţă, precizând că nicio casă nu a mai ars în ultimele 24 de ore.
"Potrivit informaţiilor pe care le avem la această oră, 34 de persoane au murit", a afirmat şeful Centrului naţional pentru situaţii de criză din cadrul ministerului de resort, Vladimir Stepanov, citat de Interfax.
El a precizat că luni, în Rusia, erau înregistrate aproximativ 7.000 de focare de incendii, pe o suprafaţă totală de 500.000 de hectare. Focul a mistuit aproximativ 1.500 de case din localităţi din zona centrală şi de vest a Rusiei.
Bilanţul anterior indica 28 de victime.