Rusia va acorda regiunii transnistrene în 2013, 3 miliarde de ruble ruseşti pentru realizarea unui șir de proiecte. Despre aceasta anunţat în cadrul unei conferinţe de presă la Tiraspol preşedintele Comitetului Dumei de stat a Federaţiei Ruse pentru proprietate, Serghei Gavrilov, după întâlnirea cu șefa departamentului de externe al regiunii transnistrene, Nina Ștanski.
Serghei Gavrilov a spus că în regiunea transnistreană se preconizată realizarea unui șir de proiecte şi că, în mare parte, lucrul va fi orientat spre reforma serviciilor comunale şi de locuinţe, reconstrucţia infrastructurii drumurilor, renaşterea traficului feroviar, complexul agrar, dar şi modernizarea industriei. La fel, asistenţă se va acorda şi pentru dezvoltarea proiectelor de infrastructură, susport transportatorilor auto şi aeroportul din Tiraspol.
Potrivit deputatului, o mare atenţie va fi acordată dezvoltării şi modernizării mass-mediei din regiune aşa încât să corespundă cerinţelor zilei de astăzi. Se preconizează, de asemenea, să fie puse în aplicare mai multe proiecte de grant sociale.
Serghei Gavrilov, de asemenea, a menționat că în prezent se planifică modernizarea și redotarea contingentului rus de menţinere a păcii în Transnistria. Se examinează și chestiunea privind restabilirea escadronului de elicoptere în componența contingentului rus al Forţelor pacificatoare comune.