De Adriana Agapii/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Să gustăm în sensul cel mai direct din istorie, dar nu oriunde, ci la Bucureşti, La Hanul Manuc, unde se îmbină se îmbină armonios două plăceri, plăcerea degustării bucatelor delicioase şi delectarea cu ochiului cu frumuseţea clădirii, devenită monument al arhitecturii.
În plin centru al Bucureştiului dăinuie de două secole o clădire monumentală, prin dimensiuni, dar mai ales prin semnificaţia şi istoria sa. Hanul lui Manuc este, cu siguranţă una dintre cele mai vechi, dar şi cele mai inedite edificii din Bucureşti.
Întemeietorul hamului este armeanul Manuc, cu numele adevărat Emanuel Marzian, a fost zaraful sultanului Selim al III-lea, care după moartea acestuia se retrage în Valahia. În 1806 începe construcţia construcţia clădirii care avea să devină cea mai grandioasă şi frumoasă la acea vreme în Valahia şi singurul caravanserai (han mare la care poposesc caravanele, în Orient) din sud-estul Europei.
Renumele hanului a depăşit rapid hotarele ţării datorită arhitecturii sale deosebite pentru acele timpuri şi mâncărurilor alese cu care se delectau toţi cei care veneau la han.
Din componenţa clădirii făceau parte 15 pivniţe, 23 prăvălii, 10 magazii, camerele servitorilor, şi un tunel secret construit în eventualitatea unui asediu, în acre se puteau adăposti circa 500 de persoane. La etaj erau amenajate 107 camere de odihnă pentru cei care aveau de parcurs cale lungă. Pe partea dinspre râul Dâmboviţa hanul dispunea de un chei de piatră unde se putea servi masa.
În decursul istoriei Hanul lui Manuc a jucat un important rol în viaţa culturală şi politică a vremii, acesta fiind locul unde se puneau temeliile revoltelor, se încheiau tratate de pace sau se dezbăteau probleme importante.
În prezent hanul se află într-un amplu proces de restaurare, dorindu-se păstrarea cât mai multor elemente originale.
Aşa că, să sperăm că nu ne-a mai rămas mult până vom putea să cinăm în atmosfera romantică şi de epocă a hanului Manuc.
Distanţa de la Chişinău până la Bucureşti este de 446 km.
