Partidul Socialiștilor şi Partidul Nostru și-au instalat aseară târziu o parte din corturi în scuarul din fața clădirii Parlamentului. Aceasta cu trei zile înainte de acţiunea de protest planificată pentru duminică, 27 septembrie. Potrivit liderului socialiştilor, Igor Dodon, acţiunea este legală, protestatarii „obţinând actele necesare în acest sens” .
„În faţa Parlamentului am instalat Orăşelul Victoriei. Acum acolo sunt circa o sută de corturi, însă vineri vor fi 200. Aici sunt câteva sute de persoane. Am adus ceai, biscuiţi şi tartine. Nimeni nu este înfometat. Este o atmosferă pozitivă, toţi sunt decişi să rămână până la victorie. În orăşelul de corturi acum sunt 10 deputaţi socialişti. Eu şi alţii vom rămâne peste noapte aici”, a scris ieri seara pe pagina sa de facebook Igor Dodon.
În acelaşi timp, liderul Partidului Nostru Renato Usatâi a declarat că cele două formaţiuni au decis să-şi instaleze corturile înainte de data planificată, întrucât Platforma DA intenţiona vineri să ocupe scuarul Parlamentului, ca să nu le permită susţinătorilor lui Dodon şi Usatâi să ocupe acest spaţiu.
Potrivit lui Usatâi, „jocurile murdare ale Platformei DA” i-a determinat pe activiştii Partidului Nostru şi PSRM “să joace şah”.
“Iniţiativa de a instala primele corturi astăzi aparţine activiştilor noştri, iar noi ca şi organizatori le-am respectat decizia şi i-am susţinut. În faţa Parlamentului deja au fost instalate în jur de 60 de corturi. Am coordonat acţiunile cu poliţia şi am instalat şi o scenă. Aşteptăm oamenii să ni se alăture duminică, 27 septembrie, la acţiunea de protest continuu împotriva regimului oligarhic de la putere”, a declarat Renato Usatâi.
Moldova,ORG reaminteşte că acum două zile Primăria capitalei a anunţat că va cere instanţei de judecată interzicerea organizării acţiunilor de protest duminică, 27 septembrie, în faţa Parlamentului. Asta după ce reprezentanţii Platformei Civice Demnitate şi Adevăr, pe de o parte, şi cei ai Partidului Socialiştilor şi ai formaţiunii Partidul Nostru, pe de altă parte, nu s-au putut înţelege cine să desfăşoare un miting în scuarul Legislativului.
Socialiştii şi adepţii lui Usatâi au făcut un apel către reprezentanţii Platformei DA, care au rezervat scuarul Parlamentului, să cedeze locul şi să facă front comun contra actualei guvernări.
La rândul lor, liderii Platformei DA au declarat că nu pot accepta îndemnul, întrucât Partidul Socialiștilor și Partidul Nostru militează pentru relații mai strânse cu Federația Rusă, pe când Platforma Civică DA se pronunță pentru continuarea parcursului european.