Salina Turda – Nucleul Transilvaniei

De Adriana Agapii/ Chişinău / Moldova.ORG/ — În inima Transilvaniei, la circa 40m adâncime, se află salina Turda, una dintre cele mai vechi mine de sare din România. Astăzi salina reprezintă un important obiectiv turistic din România, fiind reamenajată pentru a primi turişti.

Primele extracţii de sare din această mină au fost făcute pe timpul ocupaţiei romane a Daciei, dar nu există documente care ar dovedi acest lucru, doar vestigii descoperite în timpul săpăturilor.

Abia în secolul XIII se atestă documentar existenţa ocnei de sare Turda. În secolul XV se începe extragere masivă de sare din mină, fiind una dintre cele mai importante surse de sare din Imperiul Austro-Ungar.

Mina trece printr-o perioada de declin pe la sfârşitul secolului XIX, ca în anul 1932 să fie închisă definitiv din cauza ineficienţei. După anul 1950 salina este deschisă ca obiectiv turistic, fiind deschisă pentru public.

Salina a fost renovată şi reamenajată pentru turişti între anii 2008-2010, iar fluxul de turişti a crescut simţitor. Astăzi salina dispune de bază modernă de agrement care include: o roată mare, teren de minigolf, piste de bowling, teren de sport, amfiteatru, mese de tenis, mese de biliard, bărci de plimbare pe lacul sărat subteran, teren de joacă pentru copii.

Pe lângă aceasta în salină pot fi văzute maşinării de epocă de extragere a sării păstrate într-o stare ideală, astfel că salina reprezintă un adevărat muzeu al mineritului în sare.

Salina este compusă din mai multe săli şi mine, cum ar fi: Mina Rudolf, Mina Ghizela, Mina Terezia, Galeria Franz Josef.

Tot în salină se poate vedea şi fotografia cascada de sare de mari dimensiuni (Mina Terezia).

Pe lângă toate aceste atracţii turistice deosebite, salina este o adevărată oază de tratament, având un microclimat şi factori sanogeni beneficiu în tratarea diferitor boli interne şi în special celor respiratorii.

Ca atracţii turistice apropiate de salina Turda pot fi enumerate: Cheile Turzii, Parcul Zoologic, Biserica Reformată Calvină, Mormântul lui Mihai Viteazul.

Pentru îmbinarea utilului cu plăcutul, adică tratamentului şi delectării factorilor senzoriali, vă propun să vizitaţi Salina Turda.

Distanţa dintre Oraşele Turda, România şi Chişinău, R. Moldova este de 554km.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.