Mariana Nicolaev/ Chișinău / Moldova.ORG / — Noi modificări în sectorul fiscal, concluzii făcute de pe urma deciziilor luate de autorităţi, de a micşora impozitele existente sau de a introduce altele noi de la 1 ianuarie 2012. Cei de la Ministrul de Finanţe, spun că aceasta ar fi o metodă eficientă de a acumula mai mulţi bani la buget, dat fiind faptul că impozitele vor fi mai mici şi vor fi într-un raport direct cu interesul populaţiei de a se eschiva de la acestea.
Printre „surprizele” fiscale care ne aşteaptă se numără şi reintroducerea impozitelor pentru venitul agenţilor economici, într-o valoare de 12% şi asta după ce de patru ani de zile, mai exact din 2008, rata acestora era de 0 la sută, fenomen ce a influenţat negativ bugetul. În rezultatul anulării acestor impozite, capitala a ratat un venit de peste 500 milioane de lei, bani care ar fi putut fi folosiţi pentru repararea unor km „buni” de drum în Chişinău.
Cu toate acestea chiar dacă impozitul pe veniturile agenţilor economici va fi introdus cu o cotaţie de 12 la sută, el va fi unul dintre cele mai mici din regiune, pe lângă toate, autorităţile intenţionează ca cotaţia unică a impozitelor pentru cei din micul business, care nu vor depăşi suma veniturilor anuale de 600 mii de lei, să constituie 4%.
Autorităţile moldoveneşti intenţionează deasemenea să majoreze accizele pentru produsele petroliere cu 6,9 la sută. Reprezentanţii companiilor petroliere, însă au rezerve asupra acestei propuneri, dânşii spunând că aceasta va conduce la noi majorări spontane a preţurilor la aceste produde cu aproape 6-7 %, ceea ce ar constitui cam 1 leu la litru.
Majorări excesive la accize şi la ţigări, care până în 2012 ar putea creşte de 4 ori, experţii spun că acestea vor creşte continuu, iar în 2014 ar putea avea o valoare cam de doisprezece ori mai mare celei actuale. Majorarea accizelor va creşte şi la băuturile alcoolice.
Accizele vor fi anulate totalmente pentru articolele din cristal, vin şi pentru mustul de struguri, reformă care spun experţii că vine spre susţinerea şi dezvoltarea sistemului vinicol din ţară. Acest lucru la menţionat şi prim-ministru RM Vlad Filat, în cadrul întrevederii de astăzi 20 iunie, cu vinificatorii de la noi din ţară. Premierul a spus că va examina şi situaţia privind taxele de certificare, dar şi posibilitatea denomopolizării domeniului de verificare a calităţii şi instituirea unor taxe adecvate.
Reformele fiscale nu vor suferi schimbări pentru persoanele fizice, care vor plăti în continuare un impozit de 7% pentru veniturile de până la 25.200 de lei anual şi, respectiv, 18% pentru veniturile ce depăşesc această sumă.