Scrisoare din Italia: Feriţi-vă de PCRM şi PPCD

Dacă liderul Partidului Comuniştilor şi-ar fi respectat promisiunile făcute în celelalte două campanii electorale pentru alegerile parlamentare, azi i-am fi spus:
„Mulţumim pentru o viaţă nouă şi luminoasă, stabilitate, viitor fericit şi încredere în ziua de mâine, pentru reforme, bunăstare materială, economie dezvoltată, combatere a sărăciei, şomajului, corupţiei, pentru întoarcerea acasă a celor plecaţi peste hotare…”. Aşa-i că vă umflă râsul? Nimic dintre acestea nu s-a întâmplat!

Dar Voronin continuă, fără nicio ruşine, să ne mintă, făcând alte promisiuni. Şi el, exact ca şi Iurie Roşca, ne crede nişte proşti. Într-adevăr, parcă a tunat şi i-a adunat pe aceştia doi.
Ce i-o mai fi trebuind lui Voronin, care începe să se împiedice în vârsta a treia
ca şi legendarul Leonid Brejnev? Altul, care ţine la neamul său, încă în 2005 ar fi cedat preşedinţia unuia mai tânăr, cum au făcut-o ruşii sau americanii. Al nostru – nu. Timp de opt ani, s-a jucat cu noi de-a comunismul, dar, de fapt, a instaurat în R. Moldova o dictatură a familiei sale, care îşi bate joc de tot poporul.
Bunăoară, cred că „fenomenul Oleg Voronin” o să ridice poporul la o revoltă care o să-l facă pe tatăl său să caute un elicopter de salvare, ca, pe vremuri, Nicolae Ceauşescu. Atunci, şi televiziunile care susţin dictatorul vor fi pedepsite.
Cred că, după 5 aprilie, aceste televiziuni îşi vor da seama de păcatele pe care le-au făcut, pentru că, după scrutin, clanul Voroşca va fi tras la răspundere. Eu, de aici, de departe de casă, rog toate rudele mele, dar şi prietenii, şi foştii colegi de lucru să nu mai voteze PCRM sau PPCD. Fără aceste partide, vom scăpa de multe bătăi de cap, inclusiv cele provocate de promovarea intereselor ruseşti în R. Moldova.

Gheorghe Bâtcă,
Verona, Italia

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.