Prim-ministrul Pavel Filip a convocat în ședință de urgență autoritățile abilitate pentru gestionarea situațiilor cauzate de ploile abundente, din această noapte. Ședința a avut loc la Centrul Operațional de Dirijare în Situații Excepționale.
Premierul a solicitat o informare completă cu privire la situația din țară, de la responsabilii din cadrul Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale (DSE).
Potrivit informațiilor verificate la ora 23:30, pagube au fost produse în mai multe zone din țară, mai multe gospodării au fost afectate, iar echipele de intervenție rapidă au răspuns la numeroase solicitări. Pavel Filip a cerut ca, în orele următoare, pe tot parcursul nopții, să fie făcute evaluări cu privire la pagubele produse de ploi.
“Vreau ca Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale să activeze în regim permanent, pe tot parcursul nopții, cu maximă responsabilitate. Urmăriți evoluția situației din țară. Interveniți prompt, oriunde este nevoie”, a declarat Pavel Filip. În mod special, Premierul a cerut implicarea fermă a tuturor pentru protejarea oamenilor și a bunurilor acestora.
O nouă ședință este convocată miercuri, 1 iunie, la ora 9:00, pentru o nouă evaluare privind situația provocată de ploile abundente și măsurile luate pentru gestionarea acesteia.
Precizăm că ploaia de marţi seară a paralizat capitala. O mulţime de străzi au fost inundate, transformându-se în adevărate râuri, iar maşinile au fot înghiţite, la propriu, de ape.