Şeful interimar al Procuraturii Anticoruţie a fost demis astăzi. Acesta va rămâne însă în continuare în cadrul procuraturii, în calitate de adjunct. Totodată, interimatul va fi asigurat de Ruslan Popov, şef al Direcţiei control al urmăririi penale şi asistenţă metodică a Procuraturii Generale.
Potrivit unui comunicat al Procuraturii Generale, decizia a fost luată în urma identificării unor "deficienţe atât pe segmentul de urmărire penală, cât şi pe cel judiciar". Astfel, hotărârea de demitere a fost motivată de creşterea numărului de persoane achitate de către instanţele de judecată în dosarele duse de Procuratura Anticorupţie.
Potrivit sursei, a fost constatată o creştere bruscă de la 29 persoane achitate în anul 2011, la 58 în anul 2012, aceasta fiind "o cifră alarmantă în raport cu datele înregistrate de celelalte procuraturi teritoriale şi specializate din republică".
Menţionăm că Viorel Morari a fost numit şef interimar la Procuratura Anticorupţie la începutul lui iunie 2012.