Şeful SIS, dar şi directorul CNA vor fi audiaţi pe marginea interceptărilor telefonice

Şeful Servicului de Informaţii şi Securitate, Mihai Balan, dar şi directorul Centrului Naţional Anticorupţie, Viorel Chetraru vor fi audiaţi în dosarul interceptărilor telefonice care au fost făcute publice de mai multe instituţii media.

Despre aceasta au anunţat membrii Comisiei de securitate. “În legătură cu interceptările, am hotărât să-i audiem pe conducătorii de la SIS, MAI, Procuratură şi CNA, sau astăzi, sau mâine”, a declarat deputatul Mihai Godea.

Amintim că luni au fost făcute publice o serie de interceptări telefonice în care sunt implicaţi primul ministru, ministrul de interne, liderul fracţiunii parlamentare PLDM, Valeriu Streleţ dar şi alte persoane cu funcţii înalte în dialog cu şeful de la FISC, Nicolae Vicol. Discuţiile vizează şi compania “Draexlmaier”, dar şi blocarea conturilor preşedintelui Adunării Populare de la Comrat, Dmitri Constantinov.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.