Seful statului a solicitat sa fie delegata o misiune a UE

Preşedintele Vladimir Voronin a solicitat, în cadrul unei convorbiri telefonice cu Javier Solana, Înaltul Reprezentant al UE pentru Politica Externă şi Securitate Comună, să fie delegată la Chişinău o misiune a UE pentru ca oficialii europeni să se documenteze în privinţa situaţiei reale din prezent, pentru evitarea oricăror speculaţii apărute în unele mass-media în contextul evenimentelor din capitală, la 7 aprilie.

Potrivit Serviciului de presă al Preşedintelui, şeful statului a exprimat disponibilitatea autorităţilor moldoveneşti de a prezenta instituţiilor europene materiale foto şi video referitoare la acţiunile de protest.

În context, Înaltul Comisar al UE a susţinut ideea delegării unei misiuni a UE în R. Moldova şi a menţionat că solicitarea va fi examinată prioritar.

Javier Solana a precizat că UE acordă o importanţă deosebită R.Moldova, în special, în cadrul Politicii Europene de Vecinătate, ceea ce va fi şi pe viitor.

Înaltul Comisar al UE a reiterat susţinerea autorităţilor moldoveneşti în situaţia creată după scrutinul parlamentar şi a menţionat importanţa stabilirii unui dialog constructiv între autorităţile statului şi opoziţie în interesele ţării şi ale cetăţenilor.

La 7 aprilie, în centrul capitalei au avut loc proteste de mare amploare, în urma cărora au fost vandalizate clădirile Parlamentului şi Preşedinţiei. Costul estimativ al lucrărilor de construcţie depăşeşte suma de 300 mln lei.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.