Zeci de încălcări au fost depistate în procesul de colectare a semnăturilor pentru Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan. Afirmația aparține lui Sergiu Ostaf, directorul Centrului de Resurse pentru Drepturile Omului (CReDO).
Mai mulți primari de localități s-au adresat organizației, semnalând faptul că procedura de colectare a semnăturilor s-a realizat cu multiple încălcări. După ce unii din ei au verificat listele, au constatat că în ele erau trecute persoane care fie nu se aflau pe teritoriul țării, fie sunt decedate, iar multe din semnături nu corespundeau.
Ostaf a prezentat o serie de scrisori în care oamenii spun cum au fost duși în eroare. „Mi s-a propus să semnez într-o listă pentru ca Moldova sa intre în Europa, eu am fost de acord pentru că am copii în Italia”, „ Mi s-a propus să semnez pe o listă pentru a face drumul în Vatra”, „Semnătura nu este a mea și nu am semnat pe nicio listă”, „Nu am iscălit pentru că nu am înțeles sensul colectării acestei semnături”.
„Prin astfel de metode persoanele au fost duse în eroare, semnând pentru altceva” a mai spus Sergiu Ostaf.
Primarul din Cârnățeni, Anatolie Coadă, spune că după ce a examinat lista cu semnături nu a putut să o autentifice deoarece în ea figurau nume ale perosnaelor care nu se aflau în localitate. „Pe lângă asta, semnăturile nu au fost colectate de o persoană abilitată, doamna care a colectat semnăturile face servicii veterinare”, a adăugat primarul de Cârnățeni într-o intervenție telefonică.
Ostaf spune că nu se știe care este numărul de semnături falsificate, dar sunt zeci de cazuri semnalate. „Acest lucru este suficient pentru a alarma organele competente, iar autoritățile să verifice corectitudinea listelor„ a mai spus Ostaf.
Pe de altă parte, Sergiu Corobceanu, secretarul general al partidului Social Democrat, neagă cele spuse de Ostaf și spune că nicio listă din localităţile pe care le-a vociferat Ostaf, nu au fost prezentate Comisiei electorale. „În momentul în care se vorbește despre fraude, trebuie să fie prezentate exemple clare. Grupul de inițiativă a verificat toate listele înainte de a le transmite Comisiei Electorale. În lista de subscripție este indicată foarte clar întrebarea, iar fiecare persoană a văzut pentru ce semnează. Este un caz de intimidare ceea ce au făcut primarii acestor localități. Nimeni nu este în drept să divulge sectretul informației” a mai adăugat Corobceanu.
Amintim că pe 20 iulie, Partidul Social-Democrat a depus la Comisia Electorală Centrală peste 230 de mii de semnături pentru inițierea unui referendum privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Vamală Rusia, Belarus, Kazahstan.