Serviciile de inteligență americane estimează că o posibilă invazie a Rusiei în estul Ucrainei este mult mai mare decât se credea anterior. O astfel de concluzie se conține într-un raport prezentat Congresului Statelor Unite, transmite CNN.
Experții militari americani au fost alarmați de informațiile cu privire la mișcările de trupe ruse la granița cu Ucraina.
Drept urmare, membrii republicani din Congresul SUA au expediat Casei Albe o scrisoare, în care se arată îngrijorați de evoluția evenimentelor.
Militarii americani consideră că Rusia ar putea ataca orașele ucrainene Lugansk, Donețk și Harkov, așteaptă o incursiune în Transnistria și nu exclud o tentativă de acaparare a unor teritorii în țările baltice. Trupele ruse concentrate la graniță sunt suficiente pentru asta, a spus în Congres comandantul forțelor NATO din Europa, generalul Philip Breedlove, citat de CNN.
Conform datelor de care dispun serviciile de informații militare de la Washington, în zona Rostov-pe-Don, Kursk și Belgorod a fost o grupare de peste 30 de mii de militari, compusă în cea mai mare parte din unități motorizate, destinate unor incursiuni rapide.
Pe lângă asta, au fost mobilizate unitățile dislocate în interiorul Rusiei.
Sursă imagine: REUTERS