De Gabriela Didcov
Da, multipla campioană naţională la fotbal, Sheriff Tiraspol a învins-o, ieri, cu scorul 2-1 pe echipa rusă, Terek Groznîi, într-un meci amical disputat la Isparta (Turcia).
Sheriff a avut un start în forţă încă din primele minute ale partidei, ceea ce a favorizat la crearea a două ocazii foarte bune de a marca, dar au ratat. Însă nu s-au dat batuți așa simplu, eroii meciului ce au înscris au fost : Baco Nicolic (41) şi Nelson (74).
Acum Sheriff au cantonament în Turcia pînă pe 3 iulie. Următoarele ei adversare în partidele de verificare vor fi formaţiile Ali-Jeşem, campioană a Siriei anul trecut, şi Trabzonspor (Turcia). Meciurile sînt programate pentru 27 iunie şi, respectiv, 3 iulie.
Acest cantonament va fi ultimul din ajunul confruntării în runda a doua preliminară a Ligii Europei cu campioana Albaniei, Dinamo Tirana. Meciul se va desfăşura pe 13 sau 14 iulie. Data ve fi precizată mai tîrziu.
Sheriff s-a remarcat anul trecut,arătînd o evoluţie pe merit în Liga Europei. Rezultatul ei avansase pînă în faza grupelor, aceasta constituie o performanţă pentru fotbalul moldovenesc.