Și marii producători de țigarete fac donații serviciului vamal

Una din cele mai mari companii producătoare de țigarete a făcut donații importante Serviciului Vamal de Stat. Importanța acestora derivă atât din valoarea costisitoare, cât și din plusul de eficiență care va fi sau nu adus vămilor în goana după traficul ilicit de țigări.

Donații contra sau pentru traficul ilicit de țigări
După cum se menționează în unul din comunicatele de presă al Serviciului Vamal de Stat, la data de 17 ianuarie 2013, „Japan Tobacco International (JTI), unul dintre cei mai mari producători de ţigarete, a donat astăzi Serviciului Vamal al Republicii Moldova echipament special pentru dotarea ofiţerilor chinologi antrenaţi în depistarea produselor de tutungerie, un notebook şi două unități de transport special amenajate pentru transportarea câinilor. Totodată, compania a contribuit la formarea celor patru echipe canine pentru combaterea traficului ilegal cu ţigări. Acestea au fost instruite în cadrul unei şcoli de dresaj a Autoritarii Vamale din Republica Cehă.”

Țigări în vamă
Pe parcursul anului trecut au fost reținute la vamă și produse de tutungerie de producția JTI. Astfel, în mai a fost zădărnicită încercarea de transportare a 1100 pachete „Winston" şi 490 pachete "LM" în valoare totală pe piaţa comunitară de peste 4 mii euro, la vama Cahul- Oancea, acestea nefiind unicele exemple.

Donaţia făcută, asistenţa tehnică şi cea de instruire acordată anterior are la baza un Memorandum de înţelegere semnat între JTI şi Serviciul Vamal în scopul dezvoltării parteneriatului vama-business şi combaterii traficului ilicit cu ţigări.

Mai multe fraude depistate. Care e interesul JTI?
Datorită susţinerii acordate anterior de către JTI, colaboratorii vamali-chinologi au avut posibilitatea să se echipeze şi să se instruiască, ca ulterior, pe parcursul anului 2012 să depisteze produse de tutungerie cu o valoare de peste 25 mii lei. Sub semnul întrebării mai este încă valoarea produselor de tutungerie care părăsesc (in)vizibil Republica Moldova.

In 2007, JTI a încheiat cu Comisia Europeana un Acord pentru combaterea comerțului ilicit, pe o perioada de 15 ani, în valoare de 400 milioane dolari. Potrivit acestui document, în cazuri de confiscări mai mari de 50.000 de bucăți țigarete, compania producătoare plătește integral diferența de taxe dintre statul în care au fost confiscate și statul pentru care erau destinate. În cazul în care confiscările totalizează, într-un an, 90 milioane bucăți, diferența de taxe e plătita de patru ori.

NOTĂ: Colaborarea JTI cu autoritățile naționale este parte a unei strategii globale de parteneriat cu instituțiile competente, in scopul combaterii contrabandei. Astfel, în anii precedenți, reprezentanta JTI din Republica Moldova a donat Serviciului Vamal, suma de 20.000 de euro, necesara achiziționării de echipamente tehnice
JTI este membra a Grupului de Companii Japan Tobacco. JTI comercializează mărci renumite în întreaga lume, cum ar fi Winston, Mevius si Camel. Alte mărci internaționale includ Benson & Hedges, Silk Cut, Sobranie, Glamour si LD. Cu sediul central la Geneva, în Elvetia, JTI are operațiuni în peste 120 de țări și aproximativ 25.000 de angajați.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare