Moldova.ORG – La indicaţia directorului Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS), Artur Reşetnicov, preşedintele Uniunii Jurnaliştilor din Moldova (UJM) a fost luat la întrebări de Procuratura mun. Chişinău. La rubrica – procurorii întreabă, iar securitatea ascultă, lui Valeriu Saharneanu i s-au cerut explicaţii în legătură cu dezbaterile publice în aer liber, pe care UJM le organizează la Chişinău în fiece duminică, ora 13.00. Acţiunea civică fiind lansată în semn de protest faţă de instituirea controlului comunist asupra instituţiei publice a audiovizualului din R. Moldova şi fiind autorizată de Primăria mun. Chişinău.
Contrar Constituţiei R. Moldova şi legislaţiei internaţionale privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, securitatea şi procuratura formulează întrebări interesante gen: “cât de legitime sunt acţiunile participanţilor la dezbaterile libere?”. În scrisoarea SIS-ului se invocă, de asemeni, faptul că, la 16 martie 2008, participanţii la dezbateri ar fi făcut declaraţii care instigă la răsturnarea prin violenţă a puterii de stat şi au formulat critici dure în adresa preşedintelui R. Moldova, Vladimir Voronin.
Pe lista SIS-ului şi a procuraturii, moderatorul dezbaterilor libere, Valeriu Saharneanu nu este singurul, în vizor au intrat Mihai Silistraru, preşedintele raionului Ialoveni, Iurie Ţap, primarul oraşului Floreşti, jurnalistul Sergiu Nucă şi mulţi alţi participanţi la ediţia din 16 martie a dezbaterilor publice, care urmează şi ei să fie invitaţi la “interviu”.
Solicitat de Moldova.ORG, Valeriu Saharneanu a declarat că “această teroare a regimului comunist face parte din “concert” – ascultătorii Radio “Vocea Basarabiei” (unde interlocutorul este cofondator – n.r.) sunt chemaţi la procuratură să explice de ce îşi expun părerea la microfon, membrii Partidului Liberal-Democrat sunt întrebaţi de ce au aderat la acest partid, iar participanţii la dezbaterile publice sunt întrebaţi de ce iau atitudine… Să nu vă miraţi dacă mâine ne vor întreba cu ce drept ce respirăm aerul!” În opinia Preşedintelui UJM, “scopul acestor acţiuni ale regimului este intimidarea şi hărţuirea celor care nu sunt de acord cu politica partidului comunist, dar, crede Saharneanu, efectul terorii va fi invers!”.
Amintim că pentru opinia sa anticomunistă, liber-exprimată la dezbaterile publice organizate de UJM, cunoscutul jurnalist Constantin Tănase, redactor-şef al cotidianului “Timpul”, a fost pus deja sub urmărire penală.
Moldova.ORG notează că, potrivit Constituţiei, R. Moldova este un stat de drept, democratic (art. 1), în care oricărui cetăţean îi este garantată libertatea gândirii, a opiniei, precum şi libertatea exprimării în public prin cuvânt, imagine sau prin alt mijloc posibil (art. 32), garantează întrunirile libere (art. 40) şi în care niciun partid politic nu poate exercita puterea de stat în nume propriu (art. 2). – Moldova.ORG